Cu ochii pe Republica Moldova. UE, SUA şi Rusia reacţionează la evenimentele de la Chişinău

Situația critică din Republica Moldova este reflectată pe larg în presa internațională. UE și Consiliul Europei fac apel la calm, iar ambasada americană la Chișinău susține eforturile partidelor de a depăși impasul politic. Într-un comunicat de ultimă oră, UE a luat act de deciziile adoptate ieri de Parlamentul de la Chișinău, inclusiv de formarea coaliției guvernamentale. Alegerea socialistei Zinaida Greceanîi în funcția de președinte al Parlamentului a fost salutată de Moscova, care urmărește atent evoluțiile de la Chișinău.

09 Iunie 2019, 20:37 (actualizat 09 Iunie 2019, 20:40) |

"UE este pregătită să colaboreze cu guvernul legitim din punct de vedere democratic, pe baza unui angajament reciproc față de reforme și a principiilor fundamnetale consacrate în Acordul nostru de asociere. Respectarea statului de drept și a democrației ar trebui să rămînă pilonii relației noastre", se precizează în comunicatul semnat de Înaltul reprezentant al UE pentru politică Externă, Federica Mogherini și de comisarul Johannes Hahn.

UE face un nou apel la calm și la reținere. Dialogul dintre reprezentanții aleși în mod democratic trebuie să rămână cheia pentru găsirea unei soluții la actuala criză politică, se menționează în document.

Statele Unite ale Americii susțin eforturile partidelor politice din Republica Moldova de a negocia un acord.

Oficialilor aleși trebuie să le fie acordat timp maxim posibil și oportunitatea de a ajunge la o înțelegere. Cetățenii merită un guvern pe deplin funcțional, precizează ambasada SUA la Chișinău, într-un mesaj postat pe o reţea de socializare.

Emisarul rus pentru Republica Moldova, Dmitri Kozak, consideră că evenimentele de la Chișinău sunt exclusiv un proces politic intern.

"Pentru Rusia este foarte important ca forțele care determină vectorul de politică Externă al Republicii Moldova să reprezinte voința poporului", a declarat el pentru agenția Itar Tass.

Iar președintele Dumei de Stat a felicitat-o pe Zinaida Greceanîi pentru alegerea sa în funcția de președinte al parlamentului de la Chișinău.

Agenția rusă Tass a anunțat că președintele Igor Dodon s-a întîlnit cu ambasadorii Rusiei, SUA și UE de la Chișinău și i-a informat , cităm, despre "posibila destabilizare a situației în ţară".

Igor Dodon a scris pe Facebook că nu există cale de întoarcere la procesul lansat. Situația critică de la Chișinău este prezentată în evoluție de BBC, DW, Euronews, NY Times, Reuters și în presa rusă.

 

 

 

 

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 16°C 17°C
IASI 14°C 14°C
CLUJ 13°C 13°C
CONSTANTA 15°C 15°C
CRAIOVA 17°C 16°C
BRASOV 13°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI