Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii semnalează faptul că afirmaţiile ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, privind existenţa represiunii nedrepte în cazurile în care a fost luată măsura arestării preventive, iar ulterior a fost dispusă achitarea, pot afecta independenţa procurorilor în cazul adoptării soluţiilor procesuale.
Secţia pentru procurori a CSM precizează joi într-un comunicat că a luat act de afirmaţiile ministrului Justiţiei privind existenţa represiunii nedrepte în cazurile în care a fost luată măsura arestării preventive, dar ulterior a fost dispusă soluţia achitării, în contextul anunţului privind intenţia de a dispune întocmirea unei evidenţe a cazurilor de acest gen, cu nominalizarea procurorilor care au efectuat ancheta, informează Agerpres.
'Manifestându-şi preocuparea pentru îndeplinirea rolului constituţional al Consiliului de garant al independenţei justiţiei, Secţia pentru procurori semnalează potenţialul acestor afirmaţii de a afecta independenţa procurorilor în ce priveşte adoptarea soluţiilor procesuale', menţionează sursa citată.
Secţia subliniază că sarcina identificării faptelor prevăzute şi pedepsite de legea penală, cercetării şi tragerii la răspundere a autorilor aparţine organelor de urmărire penală, iar interpretarea şi aplicarea legii la un caz concret, stabilirea situaţiei de fapt, aprecierea asupra probelor, susţinerilor şi cererilor formulate, constituie atributul instanţelor de judecată.
Ministrul Justiţiei a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Constanţa, că doreşte realizarea unei evidenţe a persoanelor care au fost anchetate şi arestate, iar ulterior achitate, pentru a se şti în acest mod care sunt românii care au suferit pe nedrept şi cei care se fac vinovaţi de represiune nedreaptă.