CSM discută avizarea proiectului de OUG privind desemnarea procurorului european din partea României

Consiliul Superior al Magistraturii
Consiliul Superior al Magistraturii
19 februarie 2019, 08:45

Potrivit ordinii de zi publicată pe site-ul CSM, Plenul discută „avizarea proiectului de Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru aplicarea de către România a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO)”.

Ministrul Justiţiei a precizat, duminică, faptul că prin ordonanţă de urgenţă se poate crea baza juridică pentru selectarea a trei candidaţi dintre care va fi ales procurorul european din partea României.

„Fiecare ţară trebuie să îşi desemneze propriul procuror european, care îşi va desfăşura activitatea acolo, la sediul european, la Luxemburg. Ce înseamnă asta? Că noi trebuie să creăm baza juridică, baza legală pentru a putea selecta trei procurori, trei candidaţi, dintre care unul va fi selectat ca procuror european din partea României şi se va proceda la fel în toate celelalte 21 de state. (…) Prin ordonanţă putem crea baza legală, trimitem procurorii la Bruxelles şi acolo se va selecta unul care va fi procuror european din partea României. (…) Aceasta este raţiunea redactării proiectului de ordonanţă de urgenţă pe care l-am trimis spre avizare la CSM, aviz consultativ”, a declarat Tudorel Toader la România TV.

Toader a adăugat că documentele cu propunerile celor trei candidaţi trebuie trimise până la finalul lunii martie.

 

 

sursa

agerpres.ro

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite