Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
VIDEO TELEJURNAL

CSM a avizat favorabil propunerea de eliminare a pensiei speciale pentru magistraţii corupţi

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat că plenul Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM) a avizat favorabil propunerea de eliminare a pensiei speciale pentru magistraţii care au fost condamnaţi pentru corupţie, iar actul normativ se va aplica şi celor care au fost deja condamnaţi definitiv. Cazanciuc a mai spus că instituţia pe care o conduce are în analiză proiectul care prevede pierderea pensiilor de către torţionarii comunişti.

20 August 2013, 16:40 (actualizat 20 August 2013, 18:58) |
Fara pensii speciale pentru magistratii corupti
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

VIDEO
Fara pensii speciale pentru magistratii corupti
"Nu se pune problema de o modificare a ceea ce am propus noi, pentru că noi am adus pe masa CSM-ului un text pentru a fi dezbătut. În urma unor dezbateri, au rezultat câteva propuneri tehnice din partea CSM, care vor fi însuşite de Ministerul Justiţiei, şi am convenit asupra acestor categorii de infracţiuni în domeniul de aplicare a legii. Am stabilit, de asemenea, că această lege, din momentul în care va intra în vigoare, se va aplica şi celor care au fost condamnaţi până acum pentru fapte de corupţie.

Ei vor pierde această pensie imediat ce legea va intra în vigoare. De aceea, cei care în momentul de faţă au fost condamnaţi şi primesc pensie nu vor mai beneficia din momentul în care legea va intra efectiv în vigoare", a spus  Cazanciuc, la plecarea de la şedinţa CSM.

Ministrul a mai precizat că foştii magistraţi, condamnaţi pentru acte de corupţie, nu vor fi obligaţi să dea banii înapoi din pensiile deja încasate şi că textul final al legii va fi finalizat în "maximum două zile". Robert Cazanciuc a explicat că magistraţii care primesc pensia specială în prezent vor beneficia de aceasta până când legea va intra în vigoare: "Nu se pune problema de retroactivitate a legii. Legea poate dispune doar pentru viitor. (...) Deci cei care au această pensie acum, până în momentul în care legea va intra în vigoare vor beneficia de ea, dar din momentul intrării acesteia în vigoare această plată se va sista imediat".

Până acum, legea prevedea ca "judecătorii şi procurorii cu o vechime de cel puţin 25 de ani în magistratură beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării. Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea de 25 de ani în funcţia de judecător sau procuror, la cuantumul pensiei se adaugă câte 1%, fără a se putea depăşi venitul brut avut la data pensionării".

"Plenul CSM a avizat favorabil propunerea de eliminare a pensiei special pentru magistraţii care au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie, pentru fapte în legătură cu serviciul săvârşite cu intenţie şi pentru orice alte fapte care a duc atingere prestigiului justiţiei", a spus Cazanciuc, la ieşirea de la şedinţa Plenului CSM în care a fost avizat proiectul de lege.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat marţi, cu observaţii, proiectul privind pierderea pensiilor de serviciu ale magistraţilor condamnaţi definitiv pentru corupţie şi excluşi din magistratură din acest motiv.

Proiectul a fost avizat în şedinţa de marţi a Plenului CSM, la care au fost aduse câteva propuneri pentru actul normativ.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat că, în momentul care va primi efectiv textul de la CSM, vor fi integrate toate observaţiile, el sperând ca în câteva zile să fie gata textul concret.

Comisia de specialitate din CSM şi-a dat avizul pentru pierderea pensiei de serviciu de magistraţii condamnaţi definitiv pentru corupţie, care au fost excluşi din magistratură din acest motiv, arătând însă că una dintre prevederile proiectului propus de MJ pune probleme de neconstituţionalitate.

În emisiunea "Ultima Ediţie", de laTVR 1, din 27 aprilie, s-a dezbătut problema pensiilor de serviciu ale magistraţilor găsiţi vinovaţi de corupţie.

Ministerul Justiţiei are în analiză proiectul privind pierderea pensiilor de către torţionari

Ministrul Justiţiei a mai spus,  la Consiliul Superior al Magistraturii, că instituţia pe care o conduce are în analiză proiectul care prevede pierderea pensiilor de către torţionarii comunişti.

"Ce pot să vă spun este că noi, în cadrul Ministerului, avem în analiză un asemenea proiect care prevede pierderea acestor pensii", a spus Robert Cazanciuc, după şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Premierul Victor Ponta declara, pe 14 august, că este dispus să-şi asume răspunderea pentru suspendarea plăţii pensiilor torţionarilor comunişti, dacă Parchetul începe o acţiune penală împotriva acestora, şi i-a cerut atunci ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, să găsească o soluţie juridică pentru rezolvarea problemei.

"Îmi angajez eu răspunderea - cu dumneavoastră împreună - cu torţionarii, dacă avem orice fel de începere de acţiune penală din partea Parchetului sau un mic suport juridic, să le suspendăm plata pensiei până se judecă procesul. Probabil că o să ne dea în judecată. Vorbiţi şi cu CSM, şi cu toţi cei care ne mai pot sprijini. Ăştia, marii anticomunişti care condamnau anticomunismul, văd că i-au lăsat pe torţionari foarte bine. Haideţi să luăm noi măsuri, care eram oameni tineri în '89 şi nefiind din acelaşi sistem cu ei putem să luăm măsuri", i-a spus atunci Ponta lui Cazanciuc, în şedinţa Guvernului.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 10°C
IASI 7°C 8°C
CLUJ 6°C 4°C
CONSTANTA 9°C 10°C
CRAIOVA 10°C 9°C
BRASOV 7°C 6°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 27 Ianuarie 2020, 19:06
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 27-01-2020
Deschidere: 10219.75
Maxim: 10221.68
Mimim: 10101.4
Variatie: -1.12%
FP
1.30
0%
TLV
2.62
0.57%
BRD
16.02
2.2%
SNG
37.00
0.67%
SNP
0.44
3.12%
SIF3
0.45
0.89%
SIF5
2.73
0.36%
SNN
15.00
0%
SIF4
0.93
0.85%
SIF2
1.77
1.96%
ARHIVĂ ȘTIRI