CSAT aprobă, astăzi, strategia de vaccinare anti-COVID-19 în România

Strategia de vaccinare anti-COVID-19 în România va fi aprobată joi, 3 decembrie, în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, convocată de președintele Klaus Iohannis, cu trei zile înaintea alegerilor parlamentare.

03 Decembrie 2020, 06:54 (actualizat 03 Decembrie 2020, 06:57) |
Ședință CSAT

„Joi, 3 decembrie, începând cu ora 15:00, la Palatul Cotroceni, va avea loc ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de către Președintele Klaus Iohannis, în sistem de videoconferință. Pe ordinea de zi a ședinței este inclusă tematica referitoare la Strategia de vaccinare anti-COVID-19 în România”, transmite Administrația Prezidențială.

Intenția a fost anunțată de miercuri de președintele Klaus Iohannis, care preciza grupurile prioritare: personalul medical din centrele rezidențiale și medico-sociale, populația cu risc ridicat de evoluție severă în cazul infecției și personalul din domenii cheie.

„Avem o strategie de vaccinare anti-COVID, care va fi aprobată în zilele următoare și avem organizată o structură clară - Comitetul Național de Coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS COV 2. Au fost stabilite toate mecanismele de aprovizionare, stocare și implicarea resurselor urmare, precum și planul de acțiune, cu cu etape clare”, afirma Klaus Iohannis.

Ședința CSAT are loc cu trei zile înainte de alegerile parlamentare.

Președintele Klaus Iohannis a declarat luni că vaccinarea în masă a populației ar putea începe în primăvara anului viitor, dar că la începutul lui 2021 este destul de probabil ca unul sau două vaccinuri să fie disponibile în România pentru imunizarea personalului medical și a persoanelor cu risc.

„Noi cu toții pornim de la premisa că vaccinarea populației în masă se va putea petrece undeva în primăvară, însă este clar că trebuie să așteptăm un pic pentru a avea descrierea exactă pentru fiecare vaccin pentru ca medicii să decidă cine ce vaccin primește pentru ca efectul să fie optimal”, a spus șeful statului.

sursa: Mediafax

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 4°C
IASI 8°C 3°C
CLUJ 3°C 1°C
CONSTANTA 12°C 8°C
CRAIOVA 5°C 4°C
BRASOV 4°C 0°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI