Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Euro 2012 Grupa C: Spania şi Italia s-au calificat în sferturi, Croaţia pleacă acasă

Partida Croaţia - Spania, disputată la Gdansk, a fost transmisă în direct pe Euro2012.tvrinfo.ro şi TVR 1, în timp ce Italia - Irlanda, de la Poznan, a fost LIVE pe Euro2012.tvrinfo.ro,TVR 2 şi TVR HD.

18 Iunie 2012, 19:05 (actualizat 19 Iunie 2012, 00:32) | TVRinfo.ro |
Etapa a III-a a Grupei C de la Euro 2012

În Grupa C de la Euro 2012, Spania, Croaţia şi Italia au fost echipele care s-au luptat pentru calificarea în sferturile de finală ale Euro 2012. Echipa Croaţiei a fost cea care a părăsit  Campionatul European din faza grupelor, pentru a doua oară în istorie.

Ultimele două partide ale Grupei C au stat sub semnul suspiciunilor, care dădeau "ca sigur" un rezultat de egalitate, 2-2, între Spania şi Croaţia, care ar fi dus la calificarea ambelor naţiuni, în dauna Italiei.

Din fericire, desfăşurarea celor două meciuri a demonstrat că nu s-a pus problema de aşa ceva. Dacă în primele minute mai existau posibile dubii, acestea au fost spulberate în minutul 35 al primei reprize, atunci când Italia a deschis scorul în meciul de la Poznan. La 1-0 pentru Squadra Azzurra, Croaţia era eliminată şi oamenii lui Bilici trebuiau să marcheze.

Din păcate pentru fanaticii suporteri croaţi, favoriţii lor au fost dominaţi şi-n repriza secundă de către Spania. Campioana lumii, deşi nu a forţat, a dominat teritorial partida, croaţii fiind nevoiţi să aştepte contra-atacul.  Cu toate acestea, Rakitici a avut ocazia să intre în istoria ţării sale, dar lovitura sa de cap, din minutul 59 a fost parată de Casillas.

Speranţele croaţilor au început să prindă contur odată cu trecerea timpului, mai ales că scorul de la Poznan rămânea neschimbat şi un eventual gol al balcanicilor ar fi adus calificarea. Din păcate pentru ei, chiar dacă Perisici a mai avut o mare ocazie la poarta lui Casillas, cei care aveau să marcheze au fost ibericii. Cu două minute înainte de final, Iniesta a dejucat o ieşire la off-side a apărării croate, i-a pasat lui Navas, care a împins mingea în poarta goală.

Ca totul să fie complet, Balotelli a dublat şi el avantajul Italiei contra Irlandei. Zarurile fuseseră aruncate: Spania şi Italia se califică mai departe, Croaţia merge acasă.

Italia juca în sferturi cu lidera Grupei D (care se va stabili marţi), duminică, 24 iunie, la Kiev, în timp ce Spania va evolua cu locul 2 din aceeaşi grupă, pe 23 iunie la Doneţk.

Clasamentul Grupei C:

1.Spania  3 2 1 0 6-1 7
2.Italia    3 1 2 0 4-2 5
3.Croaţia 3 1 1 1 4-3 4
4.Irlanda 3 0 0 3 1-9 0

Desfăşurarea minut cu minut a partidei:

Meciul Croaţia - Spania s-a încheiat cu victoria ibericilor, scor 1-0.

Meciul Italia - Irlanda s-a încheiat, scor 2-0.

Italia - Irlanda Min. 90 S-au anunţat 3 minute de prelungire.

Italia - Irlanda MIN. 90 GOL MARCAT DE MARIO BALOTELLI. 2-0 PENTRU ITALIA. Atacantul lui Manchester City a reluat spectaculos, pe spate, după un corner executat de Pirlo, de pe partea dreaptă, de la 8-9 metri de poarta lui Shay Given, surprins de execuţia italianului.

Croaţia - Spania Min. 88 GOL AL SPANIEI, MARCAT DE JESUS NAVAS. 1-0. Iniesta a preluat pe umăr, la 12 metri, după ce a dejucat ieşirea la off-side a croaţilor, i-a pasat lui Jesus Navas la 7 metri, prin faţa lui Pletikosa, iar atacantul de FC Sevilla a marcat simplu, cu latul, pentru a doua oară în tricoul naţionalei Spaniei.

Italia - Irlanda Min. 85 Primul atac consistent al Italiei după aproape 10 minute a fost finalizat inexact de Bonucci, de la 18 metri.

Croaţia - Spania Min. 85 Pletikosa a respins în corner şutul lui Iniesta, de la 8 metri, lateral stânga. La faza următoare, Jesus Navas a şutat pe poartă, de la 14 metri, lateral dreapta, dar Pletikosa a fost din nou atent.

Croaţia - Spania Min. 81 Eduardo i-a luat locul lui Vukojevic.

Italia - Irlanda Min. 79 Buffon a respins greu şutul lui Andrews, de la 10 metri.

Croaţia - Spania Min. 79 Şutul lui Perisic, de la marginea careului de 16 metri, lateral dreapta, a fost respins greu de Casillas. Croaţii continuă să preseze, dar îşi crează destul de greu ocazii de a marca.

Croaţia - Spania Min. 78 Şutul lui Fabregas a fost blocat de Darijo Srna.

Italia - Irlanda Min. 76 Walters i-a luat locul lui Doyle.

Italia - Irlanda Min. 74 Balotelli a intrat în locul lui Di Natale, pe fondul dominării teritoriale a irlandezilor, în ultimele 5 minute.

Croaţia - Spania Min. 73 Fabregas i-a luat locul lui David Silva.

Croaţia - Spania Min. 69 Jelavic a luftat de la 10 metri, poziţie centrală. Croaţia atacă tot mai insistent, pe fondul unui joc lipsit de inspiraţie din partea campioanei europene şi mondiale.

Italia - Irlanda Min. 69 Andrea Pirlo a executat peste poartă o lovitură liberă de la 18 metri, uşor lateral stânga.

Croaţia - Spania Min. 65 Croaţii au făcut două schimbări: Perisic i-a luat locul lui Pranjic, iar Jelavic a fost introdus în locul lui Vida.

Italia - Irlanda Min. 65 McGeady a fost înlocuit de Shane.

Italia - Irlanda Min. 62 Cassano a fost înlocuit de Diamanti.

Italia - Irlanda Min. 60 Primul şut pe poartă al irlandezilor în acest meci a aparţinut lui Andrews, de la 25 de metri, dar Buffon a reţinut fără emoţii.

Croaţia - Spania Min. 61 Fernando Torres a fost înlocuit de Jesus Navas.

Croaţia - Spania Min. 59 Contraatac rapid al Croaţiei purtat pe flancul drept de Luka Modric, iar centrarea foarte bună a acestuia a fost reluată, cu capul, de Rakitic, pe centrul porţii, în portarul Casillas.

Italia - Irlanda Min. 56 Chiellini, accidentat, a fost înlocuit de Leonardo Bonucci.

Croaţia - Spania Min. 55 Spania continuă să domine teritorial cu multă lejeritate, dar fazele de poartă lipsesc.

Italia - Irlanda Min. 54 Şutul lui Di Natale, de la 8 metri, lateral stânga, a fost respins de un Shay Given foarte bine plasat.

Italia - Irlanda Min. 48 Şut al lui Cassano, de la 14 metri, uşor lateral stânga, respins de Damien Duff de pe linia careului de 6 metri. Squadra Azzurra a început în forţă această a doua repriză.

Cele două partide s-au reluat. Loviturile de începere au aparţinut Irlandei, respectiv Croaţiei.

În acest moment, când Italia conduce Irlanda cu scorul de 1-0, iar Spania şi Croaţia se află la egalitate, scor 0-0, ibericii şi italienii sunt calificaţi în sferturile de finală ale Campionatului European.

Statisitica primei reprize a meciului Croaţia - Spania: 0-0, potrivit site-ului oficial al UEFA: şuturi pe poartă: 1-6, şuturi la poartă: 1-2, intervenţii decisive ale portarilor: 1-5, cornere: 1-3, acţiuni de atac: 10-27, ocazii mari de a marca: 0-0, off-side-uri: 0-0, faulturi: 11-7, posesia balonului: 32% – 68%.

Statisitica primei reprize a meciului Italia - Irlanda: 1-0, potrivit site-ului oficial al UEFA: şuturi pe poartă: 8-0, şuturi la poartă: 2-1, intervenţii decisive ale portarilor: 1-0, cornere: 7-1, acţiuni de atac: 20-9, ocazii mari de a marca: 1-0, off-side-uri: 1-3, faulturi: 8-9, posesia balonului: 65% – 35%.

Croaţia - Spania Prima repriză a luat sfârşit.

Croaţia - Spania Min. 45 Prima repriză va fi prelungită cu 2 minute.

Italia - Irlanda Min. 45 Prima repriză s-a încheiat.

În acest moment, Croaţia este eliminată de la Euro 2012.

Italia - Irlanda MIN. 35 GOL AL ITALIEI, ÎNSCRIS DE CASSANO, CU CAPUL. Atacantul lui AC Milan a înscris din colţul careului de 6 metri, pe spate, după un corner de pe partea stângă executat de Pirlo. Este cel de-al zecelea gol izbutit de Cassano pentru Naţională, în al 32-lea meci pentru Italia.

Italia - Irlanda Min. 34 Contraatac rapid al lui Di Natale, pe flancul drept, l-a driblat pe Given la colţul careului de 16 metri, dar şutul său, din unghi, a fost respins de St.Ledger de pe linia porţii.

Italia - Irlanda Min. 30 Şutul lui Di Natale, de la 13 metri, a fost respins cu umărul de St.Ledger, de la 6 metri de poarta lui Given. Cea mai reuşită fază de atac a italienilor în ultimele 15 minute.

Croaţia - Spania Min. 25 Pranjic a trimis primul şut al croaţilor pe poartă, din colţul stâng al careului de 16 metri. La faza următoare, Mandzukic a şutat mult peste poartă, de la 15 metri, poziţie centrală.

Croaţia - Spania Min. 28 Corluka a primit un cartonaş galben, pentru proteste, după ce arbitrul Wolfgang Stark a dictat doar corner, după tacklingul dur al lui Sergio Ramos asupra lui Mandzukic.

Croaţia - Spania Min. 24 Şutul lui Pique a trecut peste poarta adversă.

Croaţia - Spania Min. 23 Prima ocazie a meciului: Torres a şutat în Pletikosa, de la 7 metri, dintr-un unghi foarte închis, după o frumoasă acţiune personală pe flancul drept. La faza următoare, Sergio Ramos a şutat pe poartă, de la 30 de metri, dar Pletikosa a reţinut fără probleme. Spania a avut o posesie impresionantă până acum: 78%.

Italia - Irlanda Min. 18 A patra lovitură de colţ a italienilor în acest joc a rămas fără rezultat. Irlandezii nu au avut posesia balonului decât în 41% din timpul efectiv de joc, până acum.

Croaţia - Spania Min. 14 Ibericii domină teritorial partida, dar construiesc cu dificultate, din cauza defensivei avansate şi bine organizate a croaţilor.

Italia - Irlanda Min. 12 Două cornere consecutive pentru italieni, rămase fără rezultat. Elevii lui Cesare Prandelli domină autoritar acest început de meci. Până acum, potrivit statisticii UEFA, Squadra Azzurra a avut o posesie de 70% din timpul efectiv de joc.

Italia - Irlanda Min. 8 Corner de pe partea dreaptă executat de Pirlo, Barzaglia recentrat, iar Motta a alunecat la 7-8 metri de poarta irlandezilor.

Croaţia - Spania Min. 4 Primul corner al meciului aparţine ibericilor. Centrarea lui Xavi a fost reluată peste poartă de Torres, de la 8 metri, lateral stânga, cu capul.

Italia - Irlanda Min. 1 De Rossi a şutat pe lângă poartă, din vole, de la 17 metri, lateral stânga.

Italia - Irlanda Secunda 10 Robbie Keane a fost blocat de Buffon, la 8 metri de poartă.

Cele două partide au început. Loviturile de începere au aparţinut italienilor, respectiv spaniolilor.

În acest moment, se intonează imnurile de stat.
Echipele au intrat pe teren.

Echipele de start:

Croaţia: Pletikosa - Vida, Ćorluka, Schildenfeld,Strinici -  Rakitici, Vukojevici - Srna, Modrici,  Pranjici - Mandžukici.
Rezerve: Kelava, Subašici, Šimunici, Buljat, Vrsaljko, Badelj, Dujmovici, Kranjčar, Perišici, Jelavici, Kalinici, Eduardo.

Spania: Casillas - Arbeloa, Pique, Sergio Ramos, Jordi Alba -  Xavi Fernandez, Busquests, Xabi Alonso - Silva, Torres, Iniesta. Rezerve: Victor Valdes, Reina, Raul Albiol, Javi Martinez, Juanfran, Fabregas, Santi Cazorla, Jesus Navas, Pedro Rodriguez, Negredo, Juan Mata, Llorente.

Italia: Buffon - Abate, Chiellini, Barzagli, Balzaretti -  Pirlo - Marchisio, Motta, De Rossi - Cassano, Di Natale.
Rezerve: Sirigu, De Sanctis, Maggio, Ogbonna, Bonucci, Giaccherini, Montolivo, Diamanti, Nocerino, Balotelli, Borini, Giovinco

Irlanda: Given - O'Shea, St Ledger,Dunne,Ward - McGeady, Whelan,  Andrews, Duff -  Doyle, Keane.
Rezerve: Westwood, Forde, Kelly, McShane, O'Dea, Gibson, Hunt, Green, McClean, Walters, Long, Cox.

Partida zilei se anunţă a fi Croaţia - Spania, acolo unde ambele echipe au ocazia să se califice împreună. Astfel, în cazul în care, după 90 de minute, tabela de marcaj va arăta scorul de 2-2, Spania şi Croaţia vor merge mai departe, în dauna Italiei.

Echipa lui Cesare Prandelli trebuie să învingă Irlanda lui Trapattoni pentru a mai spera la calificare, dar rezultatul devine irelevant dacă ipoteza de mai sus se adevereşte.

Totuşi, atât reprezentanţii Spaniei şi Croaţiei au dat asigurări că nu se va întâmpla ceva necurat la meciul direct, aşa că Italia are tot dreptul că se va juca corect.

În afară de 2-2, rezultatul care le-ar duce pe-amândouă în sferturi, Spania şi Croaţia mai au şi alte opţiuni de calificare.

Astfel, Spania are nevoie de un rezultat de egalitate pentru a se califica, indiferent de rezultatul din Italia - Irlanda. Campionii lumii sunt eliminaţi dacă pierd în faţa Croaţiei şi Italia învinge naţionala lui Trapattoni.

La rândul său, Croaţia are nevoie de un meci egal, dar de la 2-2 în sus. Dacă meciul cu Spania se termină 1-1 sau 0-0 cu Spania, iar "Squadra Azzurra" învinge Irlanda, Croaţia este eliminată.

Şi mai rău pentru băieţii lui Bilici este că UEFA a introdus regula coeficientului pentru departajarea echipelor, în caz de egalitate, la turneele finale, iar la acest capitol, Croaţia este sub Italia. În cazul în care Spania şi Croaţia remizează, 1-1 şi Italia bate Irlanda cu 3-1, peninsularii se califică pentru că au un coeficient mai bun.

Cel mai simplu scenariu este acela în care Italia nu reuşeşte să bată Irlanda: în acest caz, Spania şi Croaţia merg în sferturile de finală.

Clasament Grupa C:

1. Spania  4 puncte (golaveraj 5-1)
2. Croaţia 4 puncte (golaveraj 4-2)
3. Italia  2 puncte (golaveraj 2-2)
4. Irlanda 0 puncte (golaveraj 1-7)

Coeficient UEFA:

Spania 43.116
Italia 34.357
Croaţia 33.003

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 23°C 11°C
IASI 18°C 10°C
CLUJ 16°C 11°C
CONSTANTA 14°C 11°C
CRAIOVA 22°C 12°C
BRASOV 16°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 25 Martie 2019, 06:45
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 22-03-2019
Deschidere: 8047.89
Maxim: 8079.17
Mimim: 8014.83
Variatie: -0.2%
TLV
2.13
0.7%
FP
0.90
1%
SNG
31.80
2.08%
SFG
18.05
5.26%
TBM
0.29
4.09%
BRD
12.90
0%
SNN
9.75
0%
EL
10.34
0.78%
DIGI
24.55
0.41%
SNP
0.37
0.41%
ARHIVĂ ȘTIRI