Croația: Procuratura anchetează dacă distrugerile provocate de seismul din Petrinja nu sunt de fapt o consecință a corupției și neglijenței

Procuratura croată anti-corupție și împotriva crimei organizate anchetează un posibil caz de neglijență și corupție la construirea clădirilor care s-au prăbușit foarte ușor în timpul cutremurului de 6,2 grade pe scara Richter, din 29 decembrie, şi care s-a soldat cu șapte morți și 26 de răniți, transmite marți EFE.

05 Ianuarie 2021, 14:50 (actualizat 05 Ianuarie 2021, 15:44) Știrile TVR |
Croația, cutremur

Seismul, cu epicentrul în orașul Petrinja, centrul Croaţiei, a distrus și a afectat mii de case. Multe dintre acestea fuseseră reconstruite în perioada 1995 și 2000, după războiul din 1991-1995 în care Croaţia şi-a câștigat independența față de fosta Iugoslavie.

Ancheta a fost declanşată după ce ingineri şi arhitecţi au acuzat că respectivele construcții au fost făcute cu materiale de proastă calitate sau care nu au respectat planul de construcție, pentru a economisi bani.

După război şi până în anul 2000, în Croaţia centrală, regiune afectată de recentul seism, au fost renovate peste 156.000 de case afectate de conflict, într-o operaţiune de proporţii plătită cu fonduri publice la care au participat 150 de companii.

Premierul conservator al Croaţiei, Andrej Plenkovic, a insistat că este ''nevoie să se ancheteze cum şi de ce s-a întâmplat acest lucru, cine a efectuat lucrările, cine a supervizat şi cine a emis certificatele finale de conformitate''. Scandalul ocupa marți prima pagină a ziarelor din ţară, cu mărturii privind iregularităţile din perioada reconstrucţiei post-război.

Unele dintre miile de persoane afectate, care și-au pierdut casele, au denunțat ușurinţa cu care li s-au prăbușit locuințele, ridicate cu materiale de slabă calitate, structuri și ciment deloc solide. ''Cimentul nu este bine făcut. Se descompune doar dacă-l atingi. Oamenii au fost păcăliţi. A fost un jaf, nu o reconstrucţie'', a declarat unul dintre sinistraţi, pentru ziarul Jutarnji list. ''Când mi-au reconstruit casa nu au pus nici măcar o bucată de fier. Am protestat, dar în van. Am fost refugiat de război timp de șapte ani și în cele din urmă am acceptat, ce era să fac, eram fericit că mă pot întoarce acasă'', a explicat un alt sinistrat, care și-a pierdut casa la cutremur.

După cum a declarat arhitectul Otto Baric săptămânalului Nacional, companiile care au reconstruit clădirile fără a folosi o structură metalică au câștigat circa 13.000 de euro pentru fiecare casă cu o suprafață de 100 de metri pătrați.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 30°C
IASI 24°C 26°C
CLUJ 18°C 21°C
CONSTANTA 27°C 26°C
CRAIOVA 25°C 26°C
BRASOV 21°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI