Parlamentarii britanici au respins azi-noapte toate cele opt variante propuse pentru Brexit. Asta înseamnă că aleşii nu au reuşit să găsească o soluţie pentru această criză.
Faptul că niciuna din opțiunile privind Brexitul nu a obținut suficiente voturi din partea parlamentarilor demonstrează că acordul premierului Theresa May este cea mai bună opțiune, spune ministrul pentru Brexit, Stephen Barclay.
Premierul britanic a promis că demisionează dacă parlamentul britanic aprobă Acordul negociat de ea cu Bruxellesul.
Anunțul a fost făcut la o întâlnire cu parlamentarii conservatori, înaintea voturilor din Camera Comunelor. Se dorește o nouă abordare, un nou leadership, care să stabilească viitoarea relaţie dintre Regatul Unit şi UE. Nu voi fi un obstacol, a precizat premierul Theresa May, într-un comunicat emis de cabinetul său.
BBC a anunțat un posibil calendar al înlocuirii actualului premier, care ar fi fost negociat în spatele ușilor închise. Acesta prevede că ar putea fi un nou premier în prima parte a lunii iunie, dacă acordul Brexit este aprobat în această săptămână.
Dacă se întârzie, atunci Londra ar putea avea un nou premier conservator la jumătatea lunii iulie.