Criza politică din Republica Moldova se adâncește: Tentativă eșuată de învestire a cabinetului Igor Grosu

25 martie 2021, 15:00

Guvernul condus de Igor Grosu nu a fost susținut în plenul Parlamentului din lipsă de cvorum. Deputații de la Chișinău nici măcar nu au reușit să examineze programul de guvernare și echipa lui Igor Grosu. Socialiștii au anunțat că nu vor susține un executiv fake, incapabil să gestioneze criza sanitară și economică cu care se confruntă Republica Moldova. Astfel, din lipsă de cvorum, s-a epuizat a doua tentativă de învestire a guvernului, iar potrivit legislației, acest lucru poate duce la dizolvarea Parlamentului și anunțarea alegerilor parlamentare anticipate.

Socialiştii au anunţat înainte de începerea şedinţei din Parlament că nu vor participa la vot. Iar deputaţii PSRM au insistat pentru desemnarea lui Vladimir Golovatiuc la funcţia de prim-ministru, candidat care se bucură de sprijinul unei majorităţi parlamentare.

Un discurs similar au avut şi deputaţii Platformei pentru Moldova. Aceştia au spus că este un teatru al absurdului venirea lui Grosu în Parlament atâta vreme cât nu există o majoritate care să-l susţină.

După plecarea socialiştilor şi a deputaților Pentru Moldova de la dezbateri, în sala au rămas doar 43 de deputați, număr insuficient pentru a continua şedinţa.

Potrivit legii, după două tentative eşuate de învestire a Guvernului, preşedintele începe consultările, iar Curtea Constituţională decide dacă există sau nu temei de dizolvare a Legislativului şi de stabilire a datei alegerilor anticipate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite