Criza imunoglobulinei. După Austria și SUA au răspuns apelului României

7 martie 2018, 13:50

Într-atât de gravă este criza încât a determinat autoritățile să ceară ajutorul Uniunii Europene și NATO. Sunt promisiuni și discuții în acest moment cu Austria și Statele Unite, state care ne-ar putea ajuta cu o parte din dozele necesare.

Între timp, reprezentanții Ministerului Sănătăţii au discutat și cu producătorii de medicamente.

Așteptăm vești și de la alte state și apoi vom face o centralizare. Continuă discuțiile cu toată lumea. Sunt 70 de state care au achiesat la acest sistem și care caută soluții, poate ne vor oferi și o soluție. Statele Unite au spus că au o soluție, dar le centralizăm și vedem, a spus Sorina Pintea.

SUA au răspuns la apelul nostru. Nu există o înțelegere între noi și SUA, dar a fost făcut un prim pas. România are nevoie de 10 mii de flacoane pentru tratamentul bolnavilor. Este o soluție de urgență pentru că acestea ajung doar pentru două luni.

La Ministerul Sănătății are loc o întâlnire între oficiali și cei mai importanți cinci producători de imunoglobuline pentru a găsi soluții pe termen lung.

Producătorii de imunoglobulină au decis să se retragă de pe piață anul trecut, pentru că prețul oferit de statul nostru era prea mic. La acel moment, autoritățile au decis să suspende taxa clawback, dar se pare că nu i-au convins, pentru că în aceste momente nu mai avem nicio doză de imunoglobulină în spitale.

Între timp, un distribuitor care reprezintă o companie importantă a transmis un comunicat în care spune că a notificat de două luni autoritățile din România că pot pune la dispoziția statului 10 mii de flacoane de imunoglobulină și acuză Ministerul Sănătății că nu le-a transmis un răspuns oficial.

Autoritățile centrale spun că distribuitorul nu avea autorizație de punere pe piață și că dosarul depus la Agenția Națională a Medicamentului pentru obținerea acestei autorizații era incomplet, așa că firma a primit o negație.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite