Criza declanșată de blocarea Canalului Suez, impact economic devastator. Peste 130 de mii de ovine sunt în cele 6 nave care au plecat din România și care nu pot tranzita canalul

28 martie 2021, 18:56

Navele încărcate cu peste 130 de mii de oi și berbeci au plecat din portul Midia și urmau să ajungă în țări din Nordul Africii și Orientul Mijlociu.

Din cauza blocării Canalului Suez, stau pe loc și așteaptă în Marea Mediterană și în Marea Egee. În câteva zile se termină însă hrana pentru animale.

La nivelul Autorității Sanitare Veterinare s-a constituit o celulă de criză.

Autoritățile din Egipt fac eforturi pentru ca traficul pe canal să fie reluat, însă repunerea navei pe cursul de navigație este extrem de dificilă. Vorbim despre cel mai mare vapor din lume, încărcat acum cu 20 de mii de containere.

Ultimele date arată că peste 400 de nave se află în zona Canalului Suez, îngust de numai 300 de metri.

Traficul pe Canalul Suez ar putea reveni la normal cel mai devreme peste câteva luni, cred unii specialiști.

Pierderile provocate comerțului mondial de acest blocaj sunt estimate la sute de milioane de dolari pe zi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite