Situaţie dramatică în judeţul Argeş, unde nu a mai ajuns de la Ministerul Sănătăţii niciun vaccin obligatoriu pentru bebeluşi. Părinţii care vor să îşi ştie copiii în siguranţă nu au altă soluţie decât să cumpere dozele necesare de la farmacie.
Nici măcar un vaccin obligatoriu pentru bebeluşi nu a ajuns luna aceasta la autorităţile sanitare din Argeş. Părinţii cer explicaţii, iar cei de la Direcţia de Sănătate Publică ridică din umeri şi spun că responsabilitatea aparţine Ministerului Sănătăţii.
Vaccinul poate fi cumpărat din farmacii, însă nu toţi părinţii îşi permit să dea sute de lei pe o singură doză.
Specialiştii atrag atenţia că, în absenţa imunizării, mulţii copii s-ar putea îmbolnăvi.
Pe listele de aşteptare a vaccinurilor din judeţul Argeş sunt acum peste 300 de copii.