Un milion și jumătate de pacienți rămân fără tratament din luna noiembrie, dacă Ministerul Sănătății nu ia urgent măsuri. Producătorii au anunțat retragerea de pe piață a 128 de medicamente, multe dintre ele fără variante alternative. În timp ce autoritățile negociază politicile de preț, bolnavii încearcă să își facă stocuri de pastile.
Retragerea a peste 128 de medicamente a fost anunțată de distribuitori încă de anul trecut.
Distribuitorii au obligația să anunțe Agenția Națională a Medicamentului cu 12 luni înainte de a retrage de pe piață un medicament. Așa se face că în aproximativ o lună peste o sută de medicamente ar putea fi retrase din farmacii.
Este și timpul pe care îl mai are la dispoziție Ministerul Sănătății să ia măsuri. Cei mai mulți distribuitori se retrag de pe piață din cauza taxei Clawback. Practic, costul unui medicament este stabilit la minim european, minus 25 la sută. Săptămâna trecută, ministerul a pus în dezbatere un ordin pentru modificarea metodei de calcul a prețurilor, dar a fost retras în aceeași zi de pe site.
Un milion și jumătate de pacienți cu aceste afecțiuni vor avea de suferit.
Așa că mulți pacienți aleargă cu rețetele de la medicul de familie la farmacie pentru a-și cumpăra medicamente cât încă mai pot.