Criză accentuată a forței de muncă în domeniul HoReCa, unde este nevoie urgentă de 50.000 de noi salariați

5 aprilie 2022, 08:38

Cele mai mari probleme le au hotelurile și localurile de pe litoral, care reclamă lipsa a 20.000 de lucrători. Pregătirile pentru primirea turiștilor au început deja, în condițiile în care au rămas mai puțin de 3 săptămâni până la sărbătoarea Paștelui, iar la 1 mai, începe sezonul estival.

Corina Martin, preşedinte de onoare al Asociaţiei Patronale RESTO Constanţa: Un deficit enorm de mare la care nu avem în acest moment soluții. Cu toate acestea, conjunctura războiului din Ucraina ne aduce și posibilitatea de a angaja forță de muncă din Ucraina, resursă care este aici, în acest moment, în Constanța.

Sebastian Puznava, administratorul unui hotel din Mamaia: Și anul acesta aducem forță de muncă din Asia pe toate posturile necesare în cadrul unui hotel.

Cu lipsa forței de muncă se confruntă și hotelierii din țară. Cererea de cazare a crescut în contextul în care nu mai sunt restricții sanitare.

Dan Anghelescu, managerul unei agenţii de turism: Creșterea este, față de anul trecut, undeva în jur de 15%. Mulți hotelieri nu o să deschidă pentru că au o lipsă acută de personal.

Cătălin Roca, managerul unui hotel din Piatra Neamţ: Nu reuşim să găsim personal disponibil pentru a lucra în domeniul hotelier.

Reprezentații industriei ospitatii cer autorităților să grăbească eliberarea permiselor de muncă pentru contingentul de 100.000 de muncitori din afara Uniunii Europene.

Daniel Mischie, preşedintele Alianţei pentru Cultură, Turism, Evenimente şi Fitness: Durata medie, din momentul în care un angajator (…) dorește să aducă un lucrător non-european în România, este de 9 luni. Există astăzi o nevoie de 50.000 de lucrători.

Constantin Daniel-Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului: Trebuie (…) să identificăm soluţii rapide pentru a asigura capacitatea administrativă (…)astfel încât aceste permise de muncă să poate fi emise pe de-o parte. (…) Simultan trebuie emise şi vizele de intrare în ţară pentru aceşti cetăţeni extra-comunitari.

Sindicaliștii susțin însă că soluțiile la criza forței de muncă sunt creșterea salariilor, dar și a numărului de clase din liceele cu profilul turism și alimentație publică.

Bogdan Hossu, preşedintele CNS Cartel ALFA: Avem un dezechilibru major şi din acest punct de vedere trebuie o nouă politică legată de sectorul respectiv. (…) Trebuie însoţită de creşterea salariilor. Pe de altă parte, creşterea numărului de tineri care pot să fie orientaţi către domeniul respectiv, găsindu-şi imediat loc de muncă, după calificare.

În industria ospitalității, câștigul salarial mediu net a fost de aproape 2.100 de lei în ianuarie, cel mai mic din economie, arată cele mai recente statistici oficiale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite