Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Cristina Neagu - CEA MAI VALOROASĂ JUCĂTOARE DE LA CM 2015! Norvegia - campioană mondială după 16 ani

Golghetera CM de handbal feminin din Danemarca, interul dreapta Cristina Neagu, a fost desemnată de Federația Internațională de Handbal (IHF) cea mai valoroasă jucătoare a competiției, Valentina Ardean Elisei, cea mai valoroasă extremă stânga, în timp ce Eliza Buceschi a fost votată drept cea mai valoroasă jucătoare tânără pe postul de inter stânga.

Paula Ungureanu și Ionica Munteanu, chiar dacă nu figurează în top 15 portari ai turneului, au fost desemnate cele mai bune jucătoare de pe acest post la loviturile de la 7 metri.

20 Decembrie 2015, 23:42 (actualizat 21 Decembrie 2015, 20:36) |
Cristina Neagu - premiată de IHF
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Cristina Neagu (27) de ani a marcat 63 de goluri în cele nouă partide ale României la Mondialul din Danemarca, din 104 aruncări (61%), iar 18 reușite (din 23) au fost de la 7 metri. Una dintre loviturile de penalitate ratate a fost în sferturile de finală, cu Danemarca.

La Euro 2014, Cristina Neagu a fost desemnată cel mai bun inter stânga, iar Paula Ungureanu s-a clasat pe poziția a doua în ierarhia portarilor. De asemenea, la finalul sezonului trecut din Liga Campionilor, Cristina Neagu a fost desemnată cel mai bun inter stânga din actuala ediție a Ligii Campionilor, iar Eliza Buceschi, cea mai valoroasă tânără a competiției.

România a marcat 270 de goluri la acest turneu final (din 421 de aruncări) și ocupă locul al patrulea în acest top, după Olanda (300 / 492), Norvegia (279 / 432) și Rusia (277 / 462).

Dacă cei mai buni portari ai CM 2015 au fost olandeza Tess Wester (120 de intervenții din 277 de aruncări, procentaj de 43%), iberica Darly Zoqbi de Paula (28 / 66, 42%) și daneza Rikke Poulsen (76 / 186, 41%), româncele Paula Ungureanu și Ionica Munteanu se află pe primele două locuri în ceea ce privește paradele de la 7 metri!

Astfel, titularul naționalei a apărat 11 lovituri de penalitate din 30 de aruncări (37%), iar rezerva echipei reprezentative 3 din 9 (33%). Româncele au fost urmate de brazilianca Barbara Arenhart (4 / 14, 29%), și de iberica Silvia Navarro (2 / 7, 29%), norvegianca Silje Margareta Solberg (5 / 17, 29%), respectiv de chinezoaica Yurou Yang (4 / 14 (29%).

 

Tricolorele au încheiat grupa D pe locul al patrulea, după două victorii, 47 - 14 cu Puerto Rico și 36 - 20 contra Kazahstanului, și trei eșecuri: au fost învinse de Spania, 18 - 26, de Norvegia, 22 - 26, și de Rusia, cu 27-30. În "optimi", România a trecut spectaculos de Brazilia, scor 25-22, în "sferturi" au eliminat dramatic echipa gazdelor, Danemarca, scor 31 - 30, după prelungiri (Cristina Neagu a punctat de 15 ori, record pentru Campionatele Mondiale în ultimii 10 ani!), iar în semifinale au fost eliminate dramatic, în prelungiri, de Norvegia , la capătul unei partide în care s-au evidențiat neplăcut arbitrii sloveni B. Lah şi D. Sok. România a cucerit medaliile de bronz după un succes categoric în fața Poloniei, scor 31 - 22, într-un meci în care Cristina Neagu a reușit 10 goluri.

România a participat la toate cele 21 de ediţii de până acum ale Mondialelor şi a câştigat trofeul la a doua sa ediţie, în 1962, când turneul final a avut loc la Bucureşti. Naţionala feminină a mai cucerit de două ori medaliile de argint: în 1973 (11-16 în faţa gazdelor, Iugoslavia) şi în 2005 (23-28 în faţa naţiunii organizatoare, Rusia). La ediția trecută, România a fost învinsă de Polonia în optimile de finală, scor 31-29, după un final de meci în care nu a punctat decât de patru ori în decurs de un sfert de oră.


Echipa ideală a CM 2015:

  • portar: Tess Wester (Olanda)
  • extremă dreapta: Jovanka Radicevic (Muntenegru)
  • inter dreapta: Nora Mork (Norvegia)
  • centru: Stine Oftedal (Norvegia)
  • pivot: Heidi Loke (Norvegia)
  • inter stânga: Cristina Neagu (România)
  • extremă stânga: Valentina Ardean Elisei (România)

Cele mai bune tinere jucătoare (maximum 22 de ani):

  • portar: Laura Glaser (Franţa)
  • extremă stânga: Livia Veranes (Cuba)
  • inter stânga: Anne Mette Hansen (Danemarca)
  • centru: Eliza Buceschi (România)
  • inter dreapta: Monika Kobylinska (Polonia)
  • extremă dreapta: Ana Viahereva (Rusia)
  • pivot: Ru Qiao (China)

 

Norvegia a cucerit duminică al doilea titlu din istorie, după cel din 1999, în urma victoriei zdrobitoare în fața Olandei, scor 31 - 23 (20-9).

Echipele:

 

  • Olanda: Marieke van der Wal (1 intervenţie), Tess Wester (11 intervenţii) - Jessy Kramer, Laura van der Heijden, Debbie Bont (1 gol), Lois Abbingh, Sanne van Olphen (3), Danick Snelder (5), Lynn Knippenborg, Yvette Broch, Cornelia Groot (3), Kelly Dulfer, Michelle Goos (1), Martine Smeets (2), Angela Malestein, Estavana Polman (8). Selecţioner: Henk Groener
  • Norvegia: Kari Grimsbo (23 de intervenţii), Silje Magareta Solberg - Mari Kristine Molid, Veronika Kristiansen (2), Ida Alstad (4), Heidi Loke (6), Stine Skogrand (3), Nora Mork (1), Stine Oftedal (3), Linn Jorum Sulland (1), Pernille Wibe (1), Betina Riegelhuth, Amanda Kurtovic (2), Camilla Herrem (7), Sanna Charlotte Solberg, Marta Tomac (1). Selecţioner: Thorir Hergeirsson

Naţionala feminină de handbal a Norvegiei, campioană europeană en-titre, mai are în palmares, la Mondiale, un aur (1999), trei medalii de argint (1997, 2001, 2007) şi trei de bronz (1986, 1993, 2009). La Europene, turneu final înfiinţat în 1994, nordicele au cucerit 6 titluri (1998, 2004, 2006, 2008, 2010 şi 2014), au mai jucat finala de trei ori (1996, 2002 şi 2012), iar o dată şi-au adjudecat bronzul (1994). În 2000, la ediţia organizată de România, s-au clasat pe locul al şaselea. La Jocurile Olimpice, unde au cucerit ultimele două trofee, au mai cucerit de două ori argintul (1988 şi 1992 şi o dată bronzul (2000).

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 28°C 31°C
IASI 29°C 29°C
CLUJ 28°C 25°C
CONSTANTA 24°C 25°C
CRAIOVA 28°C 28°C
BRASOV 26°C 25°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 21 Septembrie 2018, 00:08
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 20-09-2018
Deschidere: 8294.54
Maxim: 8357.11
Mimim: 8281.28
Variatie: 0.72%
SNG
32.75
1.24%
SNP
0.36
3.75%
FP
0.90
0.11%
TLV
2.35
0.21%
BRD
13.72
0.15%
SIF5
2.14
0.93%
TEL
23.10
0%
TGN
360.00
0.42%
EBS
175.35
1.05%
COTE
87.20
0.34%
ARHIVĂ ȘTIRI