Cristian Măcelaru dirijează Simfonia a III-a de George Enescu, într-un concert aniversar la Paris. Vioara I va fi Sarah Nemţanu, concertmaistru al Orchestrei Naţionale a Franţei

19 iulie 2023, 22:12

Concertul închide stagiunea 2022 – 2023 de la Maison de la Radio et de la Musique şi va fi înregistrat de Radio France.

„Visul meu de a înregistra muzica lui Enescu cu Orchestra Naţională Franceză a devenit realitate doar atunci când Institutul Cultural Român şi-a asumat o responsabilitate financiară semnificativă pentru a duce la bun sfârşit acest proiect. Cu ocazii ca acestea, noi, muzicienii francezi şi români, sărbătorim împreună patrimoniul comun care este muzica lui Enescu. Viaţa sa reprezintă angajamentul frumos, pe termen lung, pe care l-au avut aceste două ţări una faţă de cealaltă, prin imensele contribuţii artistice care au fost promovate în ultimii 200 de ani. În viitor, sper că acest lucru va continua să ne consolideze obiectivele comune de a aduce capodoperele lui Enescu unui public mai larg şi de a le plasa în sfârşit pe piedestalul global binemeritat”, a declarat Cristian Măcelaru, potrivit unui comunicat al ICR.

Vioara I în cadrul concertului de joi va fi Sarah Nemţanu, concertmaistru al Orchestrei Naţionale a Franţei de peste 15 ani, violonistă cu origini româneşti, ai cărei părinţi, muzicieni la rândul lor, au emigrat în anii ’70 din România.

Născut la Timișoara, Cristian Măcelaru este directorul artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”.

A fost director muzical și dirijor al Festivalului de Muzică Contemporană Cabrillo, California, și dirijor principal al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Köln. Dirijorul român a fost nominalizat în 2019 să-l urmeze în 2021 pe francezul Emmanuel Krivine la conducerea Orchestrei Naționale a Franței, unul dintre cele mai prestigioase ansambluri simfonice.

Cristian Măcelaru a dirijat mai multe orchestre importante până în prezent, precum Royal Concertgebouw Orchestra, Dresden Staatskapelle, Orchestra Radio Simfonică din Viena, Orchestra Filarmonică Regală, Filarmonica din New York, Filarmonica din Los Angeles.

Cristian Măcelaru a avut o carieră de excepție ca violonist, fiind cel mai tânăr concertmaistru din întreaga istorie a Orchestrei Simfonice Miami, cu care și-a făcut debutul la Carnegie Hall, la doar 19 ani.

Orchestra Națională a Franței (ONF) a fost fondată în 1934 ca prima orchestră simfonică cu normă întreagă a țării, fiind considerată o autoritate consacrată în interpretarea muzicii franceze. Misiunea sa de a servi repertoriul simfonic a fost susținută și de transmiterea radio a concertelor sale.

Corul Radio France, alcătuit din artiști lirici profesioniști, a fost fondat în 1947, fiind singurul cor profesional permanent cu vocație simfonică din țară. Directorul său muzical este Lionel Sow. Interpretarea repertoriului simfonic și liric este recunoscută la nivel mondial, printre dirijorii cu care a colaborat numărându-se Léonard Bernstein, Seiji Ozawa, Riccardo Muti, Vladimir Fedosseiev, Kurt Masur, Mariss Jansons etc.

Orchestra Națională a Franței și Corul Radio France sunt două din cele patru formațiuni permanente ale Radio France, alături de Orchestra Filarmonicii Radio France și La Maîtrise de Radio France (corul de copii).

Institutul Cultural Român organizează anul acesta peste 60 de evenimente culturale în străinătate, în marja aniversării a 30 de ani de la aderarea României ca membru cu drepturi depline la Organizaţia Internaţională a Francofoniei, aniversare aflată sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României.

Pe 11 iulie, ICR a împlinit 20 de ani de la înfiinţare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Festivalul Internațional „George Enescu” va fi promovat în Republica Moldova