Cristian Ghinea: Voi participa luni la întâlnirea cu preşedintele Comisiei Europene. PNRR este al României

Cristian Ghinea
Cristian Ghinea
25 septembrie 2021, 17:50

„Voi participa luni la întâlnirea cu preşedinta Comisiei Europene, la invitaţia premierului şi după consultări cu cei doi copreşedinţi ai USR PLUS. Pentru că PNRR este al României”, a scris Ghinea, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.

El reaminteşte că premierul Florin Cîţu i-a propus să rămână ministru însă a refuzat.

„Premierul Cîţu mi-a propus să rămân ministru şi am refuzat, ceea ce confirmă şi el. Toate zvonurile legate de presupuse negocieri sau posibilitatea de a reveni în guvern fără o refacere a coaliţiei din care să facă parte USR PLUS sunt fake news. Am lucrat bine cu premierul şi cu toţi miniştrii din guvern, nu e niciun secret. Obiectivul urmărit cu îndârjire a fost să avem un PNRR viabil, susţinut de toată coaliţia. Am realizat acest obiectiv. Nu este un secret, am mai spus-o: am lucrat efectiv la PNRR şi am reuşit să îl agreez cu Comisia Europeană chiar până în ultima clipă. Mai exact, până cu câteva ore înainte ca demisiile noastre, ale miniştrilor USR PLUS, să ajungă în Monitorul Oficial. Pentru că PNRR este un plan de ţară care va schimba România pentru generaţii. După ce vom fi construit autostrăzi şi vom fi reîmpădurit România, vom putea spune că am fost acolo. Şi USR PLUS a fost acolo”, a mai scris Ghinea.

Premierul Florin Cîțu a susţinut că a avut discuţii cu USR PLUS, iar când jurnaliştii i-au spus că reprezentanţii acestei formaţiuni neagă acest lucru, el a precizat: „Foarte bine, atunci. Am avut discuţii cu domnul Ghinea. Vine luni la semnarea PNRR. Deci au fost discuţii”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite