Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Cristian Diaconescu s-a întâlnit cu românii din Italia

Ministrul de Externe Cristian Diaconescu efectuează o vizită de lucru în Italia unde s-a întâlnit cu viceprimarul Romei, Sveva Belviso, cu omologul italian Giulio Terzi, dar şi cu reprezentanţii comunităţii imigranţilor români.

28 Martie 2012, 10:27 |
Cristian Diaconescu s-a întâlnit cu omologul italian Giulio Terzo

Ministrul de Externe Cristian Diaconescu s-a întâlnit cu omologul italian Giulio Terzo şi au discutat despre aderarea României la spaţiul Schengen, extinderea UE în  Balcanii de Vest şi alte teme de actualitate din politica Externă.

"Salut modul în care omologul meu s-a exprimat în ceea ce priveşte comunitatea de români din Italia. A fost un discurs european, pozitiv şi încurajator, care reflectă modul în care  se înţelege şi se percepe astăzi, la Roma, importanţa comunităţii româneşti, contribuţia acesteia nu doar din punct de vedere economic şi politic, dar şi în dezvoltarea unor parteneriate pe plan social şi cultural”, a declarat ministrul român de Externe, potrivit unui comunicat remis TVRInfo.ro.

Tot marţi, Cristian Diaconescu s-a întâlnit şi cu viceprimarul Romei, Sveva Belviso, şi au discutat o serie de propuneri de colaborare între Primăria Romei şi Guvernul României în beneficiul cetăţenilor români din Peninsulă.

Sveva Belviso a propus realizarea unui material video prin care cetăţenii români să fie informaţi în scopul prevenirii traficului de persoane şi oricăror forme de abuz.

Acest material, care va fi realizat în parteneriat cu instituţiile statului român responsabile, ar urma să fie difuzat pe canalele media din România, scopul vizat fiind o mai bună informare a cetăţenilor români care doresc să muncească în Italia în ceea ce priveşte modalităţile de prevenire a formelor de abuz şi a traficului de persoane.

În cadrul întâlnirii, Cristian  Diaconescu a propus o colaborare mai strânsă a Primăriei Romei cu Episcopia Ortodoxă Română din Italia şi a cerut examinarea posibilităţii încredinţării unor imobile, pe care Episcopia să le poată utiliza pentru proiecte sociale şi educaţionale, de tipul celor realizate de Biserica Catolică, respectiv: adăpost pentru cei fără locuinţe, centre de primire sau centre de consiliere.

Diaconescu s-a întâlnit cu românii din Italia


În cadrul vizitei, Cristian Diaconescu s-a întâlnit marţi şi cu reprezentanţii principalelor asociaţii româneşti din Italia, ocazie cu care şi-a exprimat satisfacţia pentru faptul că imigranţii români sunt în marea lor majoritate bine integraţi, contribuind semnificativ la economia italiană, dar şi la promovarea şi menţinerea identităţii culturale şi lingvistice româneşti, prin acţiunile, manifestările şi evenimentele organizate.

"Comunitatea românească din Italia şi comunitatea de afaceri italiană din România sunt punţi solide între cele două ţări”, a arătat ministrul Cristian Diaconescu, subliniind că în Italia lucrează aproximativ 1.000.000 de români, iar cele peste 30.000 de întreprinderi cu capital italian sau mixt din România au angajat mai mult de 800.000 de români.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 2°C
IASI 0°C -1°C
CLUJ 1°C -1°C
CONSTANTA 10°C 7°C
CRAIOVA 2°C 0°C
BRASOV 3°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 16 Decembrie 2018, 02:01
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 14-12-2018
Deschidere: 8588.43
Maxim: 8588.72
Mimim: 8550.28
Variatie: -0.16%
BRD
13.70
0.29%
SNG
35.80
0.14%
TLV
2.35
0.43%
SNN
9.89
0.51%
EL
11.04
0.18%
SIF5
2.13
2.88%
FP
0.96
0.82%
TGN
344.50
1.43%
ALR
3.56
1.96%
M
27.60
0.36%
ARHIVĂ ȘTIRI