Crima urmată de sinucidere, din Gorj. Criminolog: Depresia postnatală își pune amprenta pe psihicul mamei

30 iulie 2018, 11:14

Anchetatorii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat împotriva unor membrii de familie.

Ancheta a fost reluată în această dimineață, după ce, ieri, procurorul și criminaliștii au scotocit, până târziu în noapte, casa din localitatea gorjeană Băleşti.

Din informațiile de până acum, nu a fost găsit nici un bilet de adio, în care femeia să își motiveze gestul.

Poliţista, în vârstă de 33 de ani, lucra la Transporturi Feroviare şi era căsătorită cu un polițist din cadrul Postului de Poliţie comunal Mătăsari, a cărui armă a folosit-o. El deținea pistolul la domiciliu, conform prevederilor legale, și va trebui să răspundă pentru modul în care a securizat arma.

Potrivit IGP, Adela Maria Lepădat a fost testată psihologic, ultima dată, în luna mai, anul trecut, înainte de a intra în concediu maternal.

Descoperirea a fost făcută de soțul femeii, când s-a întors acasă de la cumpărături. Polițista era căzută lângă ușa de la intrarea în locuință, cu pistolul lângă ea, iar mama ei într-o cameră, în pat.

Bebelușul de 6 luni a fost transportat la spital cu răni grave la cap. Nu a rezistat și a murit în brațele medicilor.

Cuplul se mutase recent în localitatea Băleşti, iar vecinii nu au apucat să îi cunoască prea bine. Specialiștii spun că este posibil ca femeia să fi suferit de o depresie postnatală.

Poziția specialistului criminolog Dan Antonescu, în secțiunea video.

Trupurile polițistei, al copilului și al mamei ei au fost duse la IML.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite