Crimă din gelozie. O femeie a fost împușcată în cap, pe stradă, în orașul Vânju Mare | Cel care a tras este fostul soț

23 decembrie 2021, 11:59

Atacatorul este în stare gravă la spital. A fost căsătorit cu românca patru ani și împreună au avut o afacere la Vaslui. Nici după ce a primit un ordin de restricție, italianul nu a încetat să o caute pe fosta soție. Polițiștii vor să afle și cum a obținut italianul arma cu care a tras.

Scene teribile s-au derulat în fața mai multor trecători, pe o stradă din centrul orașului Vânju Mare. Italianul de 73 de ani s-a dus după ea la firma de pompe funebre, la care femeia era proprietară. Și fără niciun evertisment a scos un pistol Beretta și a tras. Femeia a încercat să se salveze și a fugit spre blocul în care locuia cu concubinul ei. Un glonț a atins-o mortal. Nimeni nu a mai putut face nimic.

Bărbatul a încercat apoi să se sinucidă.

Femeia avea 43 de ani era din Vaslui și venise la Vânju Mare de câteva luni. În orașul de baștină avusese tot o afacere cu pompe funebre împreună cu cetățeanul italian. Problemele dintre ei au apărut anul trecut, femeia a divorțat, dar bărbatul a continuat să o caute și să o amenințe. În luna iunie femeia a obținut și un ordin de restricție. Apoi a plecat din Vaslui la Vânju Mare, în Mehedinți, unde avea cu actualul concubin tot o firmă de pompe funebre.

Cetățeanul Italian a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean din Drobeta-Turnu-Seveirn după ce a încercat să se sinucidă. A fost supus de urgență unei intervenții chirurgicale.

Surse judiciare spun că asupra bărbatului s-au găsit bilete de avion, aterizase la București în noiembrie. Avea permis de port-armă în Italia, dar pistolul cu care a tras la Vânju Mare are seria ștearsă, o armă ilegală. Polițiștii vor să afle dacă pistolul a fost cumpărat din România sau italianul a adus-o în țară, în bagaje. Nu se știe nici cum a găsit-o pe femeie, dar ordinul de protecție expirase.

Dacă va supraviețui, bărbatul va fi acuzat de crimă și riscă să-și petreacă restul zilelor la închisoare.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite