Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe unul dintre cei mai iubiţi sfinţi – Nicolae

6 decembrie 2022, 09:34

Sfântul Nicolae s-a născut în jurul anului 260, în Asia Mică, din părinţi înstăriţi şi evlavioşi. În copilărie, nu se prea juca și petrecea mult timp în meditaţie şi rugăciune.

Citește și Povestea şi tradiţiile lui Moş Nicolae. Să ne pregătim ghetuţele pentru minunea darurilor!

Încă din tinerețe, s-a îndreptat spre viaţa monahală și a fost hirotonit la doar 23 de ani.

A fost unul dintre cei 318 sfinți părinți care au luat parte la primul sinod ecumenic, din 325, de la Niceea. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu ar fi fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Nicolae l-a pălmuit pe eretic. Așa a rămas obiceiul ca, pe 6 decembrie, copiii neascultători să fie loviți cu o nuielușă, ca avertisment.

Pentru gestul său, Nicolae a rămas fără însemnele arhierești și a fost întemnițat. Însă noaptea, Iisus Hristos și Maica Domnului i se arată și îi dau ierarhului Sfânta Evanghelie și omoforul. A doua zi a fost eliberat și, de atunci, a fost mai cinstit de cler și popor.

În timpul marilor prigonitori ai creștinilor, Sfântul a fost întemniţat și a suferit bătăi și torturi pentru credinţa sa. A fost eliberat în 313, în urma decretului dat de Sfântul împărat Constantin, și a murit în 342, iar moaştele sale se găsesc în oraşul italian Bari.

Mâna dreaptă a fost adusă în România în 1599 și se află la Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou din Bucureşti. Anul acesta, credincioșii se pot închina și la Brâul Maicii Domnului. În colindele românești se cântă, în plină iarnă, despre florile dalbe, flori de măr, deoarece joarda Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Nașterea Domnului, înseamnă că Sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguţa.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă