Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
VIDEO TELEJURNAL

Creştere economică sau stagnare? Cum stă România la sfârşitul anului 2012

Anul trecut economia a crescut cu 0,2% faţă de 2011, o creştere modestă faţă de estimările inţiale.  Datele statistice se apropie de calculele FMI, care estima pentru România o creştere economică aproape de zero. Şi totusi, România e printre puţinele ţări europene care au încheiat pe plus anul trecut. Cele mai puternice economii din zona euro, Germania, Franţa, Italia şi Spania au înregistrat scăderi economice.

14 Februarie 2013, 11:54 (actualizat 14 Februarie 2013, 21:06) |
Romania a evitat recesiunea
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

VIDEO
Romania a evitat recesiunea
Ne-a trecut glonţul recesiunii pe lângă ureche. Economia României a ajuns până la urmă pe plus în ultimele luni ale anului trecut, dar creşterea este aproape de zero, după cum arată datele-semnal de la statistică, transmite Telejurnalul.

Acestea confirmă o creştere de 0,2%, atât pentru ultimul trimestru, cât şi pentru tot anul 2012. Fără efecte sesizabile în viaţa de zi cu zi. Economiştii vorbesc însă de o stagnare, pentru care există şi explicaţii.

Un plus statistic de 0,2% în economie înseamnă doar că România a evitat recesiunea, după scăderea din trimestrul al treilea al anului trecut.

"Economia românească a fost anul trecut una stagnantă şi e clar că de-aici se desprinde concluzia că trebuie luate nişte măsuri decisive, pe fonduri structurale, pe investiţii, pe cercetare-dezvoltare, bancar, ca să se relanseze", susţine Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional pentru IMM-uri

Economia ar fi crescut mai mult dacă ne-ar fi ajutat agricultura, ca în 2011, dacă investiţiile n-ar fi scăzut şi am fi atras mai mulţi bani europeni. Ne-au dezavantajat şi instabilitatea politică internă de anul trecut, dar şi criza internaţională. Datele-semnal se apropie de calculele Fondului Monetar Internaţional, care estima pentru România o creştere economică aproape de zero.

"Aveam nişte îngrijorări profunde faţă de peformanţele industriale, influenţând şi exportul, comerţul, cel care, totuşi, a stimulat ultima parte a anului, iar pierderea pe agricultură probabil că a fost atât de accentuată pe cât s-a presupus", spune Cristian Pârvan, director executiv al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România.

Nici consumul nu a fost pe măsura aşteptărilor la sfârşitul lui 2012. Chiar în perioada sărbătorilor, a scăzut faţă de alţi ani. Iar prognozele nu sunt prea încurajatoare: nu se întrevăd creşteri de productivitate substanţiale, care să antreneze apoi majorări salariale şi, astfel, consumul să fie stimulat.

Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal: "La o creştere economică modestă nu cred că poate cineva să spere că o vom duce semnificativ mai bine"

Totuşi, România este printre puţinele ţări europene care au încheiat pe plus anul trecut.

Cele mai puternice economii din zona euro, Germania, Franţa, Italia şi Spania au înregistrat scăderi economice. Şi Cehia şi Finlanda se află în recesiune. Pentru 2013, autorităţile estimează că economia României va creşte modest: 1,5%. Dacă vrem mai mult, asta depinde de câţiva factori, spunea recent guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu:

"Primul lucru, în mintea mea, e atragerea de fonduri comunitare. Primul şi detaşat, primul. În condiţii de necriză ar fi investiţiile străine directe. Dar ele nu vin când vrei, ci când vrea antreprenorul din experior, când găseşte o economie atractivă, dacă are motive şii dacă nu-l sperie nimic".

Economiştii apreciază că doar o creştere economică de 4% ar duce la îmbunătăţirea nivelului de trai.

Produsul Intern Brut (PIB) a urcat în ultimele trei luni ale anului trecut cu 0,2% faţă de trimestrul precedent, acelaşi ritm modest de creştere fiind raportat şi pe ansamblul anului, potrivit estimărilor Institutului Naţional de Statistică (INS), anunţate joi.  Vezi comunicatul INS

"Conform primelor estimări, Produsul intern brut în trimestrul IV 2012 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,2% comparativ cu trimestrul III 2012 (date ajustate sezonier). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2011, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 0,3% pe seria brută şi cu 0,1% pe seria ajustată sezonier", se arată într-un comunicat al INS.

Astfel, anul trecut economia a crescut cu 0,2% faţă de 2011, fiind afectată de producţia agricolă slabă, scăderea investiţiilor, gradul redus de absorbţie a fondurilor UE, instabilitatea politică internă şi criza internaţională.

Economia a evitat reintrarea în recesiune, anticipată de unii analişti după scăderea înregistrată în trimestrul al treilea. Varianta provizorie a PIB în trimestrul patru şi pe întreg anul 2012 va fi anunţată de Statistică la 6 martie.

Pentru anul în curs autorităţile estimează o creştere modestă, de circa 1,5%, prognoză revizuită de mai multe ori în jos, de la o estimare iniţială de 2,5%.

De altfel, şi primele estimări ale autorităţilor pentru 2012 vizau tot un avans al PIB de 2,5%, modificate pe parcurs, în mai multe trepte, spre 0%-0,2%.

În 2011 PIB a avansat cu 2,2%, susţinut în principal de evoluţia din agricultură.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ECONOMIE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 34°C 35°C
IASI 32°C 28°C
CLUJ 30°C 29°C
CONSTANTA 28°C 30°C
CRAIOVA 33°C 34°C
BRASOV 30°C 30°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 20 Iulie 2019, 19:28
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 19-07-2019
Deschidere: 9056.4
Maxim: 9112.78
Mimim: 9039.02
Variatie: 0.34%
DIGI
29.70
0%
TLV
2.53
1.2%
SNP
0.41
0.37%
BRD
13.44
0.3%
SNG
32.95
0.15%
EL
11.35
0.88%
TGN
361.50
0.28%
SIF5
2.12
0.47%
TEL
20.90
0.48%
FP
1.08
0%
ARHIVĂ ȘTIRI