Creşte bilanţul victimelor atacului aerian rusesc lângă Dnipro: o fetiţă de doi ani ucisă şi 22 de răniţi

Bombardament la Dnipro
Bombardament la Dnipro
4 iunie 2023, 11:24

„Peste noapte, trupul unei fetiţe care abia împlinise doi ani a fost scos de sub dărâmaturile unei case”, a scris Serhii Lîsak pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Şaptesprezece persoane primesc îngrijiri la spital după ce o zonă rezidenţială a fost atacată cu rachete de croazieră cu rază scurtă de acţiune Iskander, a precizat Lîsak.

Reuters nu a putut să verifice aceste informaţii în mod independent. Nu există deocamdată o reacţie din partea Moscovei.

Mikola Lukaşuk, şeful consiliului regional din Dnipropetrovsk, a declarat că 17 copii au murit în regiune de când Rusia a lansat invazia pe scară largă împotriva Ucrainei în februarie 2022.

„Niciun cuvânt nu poate alina durerea părinţilor care au pierdut ceea ce aveau mai scump în viaţă”, a declarat Lukaşuk.

Războiul a ucis cel puţin 485 de copii în Ucraina şi a rănit aproape 1.500, a anunţat duminică, pe Telegram, procurorul general al ţării.

„Racheta a căzut între două clădiri de apartamente cu două etaje din aşezarea Pidhorodnenska, distrugându-le parţial şi avariind o serie de imobile, maşini şi infrastructură”, a declarat Lisak.

„Încă o dată, Rusia dovedeşte că este un stat terorist”, a reacţionat sâmbătă preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, după primele informaţii despre explozii, precizând că mai sunt încă oameni sub dărâmături.

Atât Moscova, cât şi Kievul neagă că forţele lor militare ar ţinti civili.

Imagini postate pe reţele de socializare arătau echipe de salvare lucrând în zona unei clădiri dărâmate şi fumegânde, în mijlocul unor grămezi de materiale de construcţie contorsionate.

După atacul de la Dnipro, Rusia a lansat un nou val de lovituri aeriene în cursul nopţii trecute asupra Ucrainei. Forţele aeriene ucrainene au declarat duminică că au distrus mai mult de jumătate dintre ţintele aeriene ruse.

Patru dintre cele şase rachete de croazieră şi trei dintre cele cinci drone Shahed de fabricaţie iraniană lansate de Rusia au fost doborâte, au precizat forţele aeriene ucrainene pe Telegram.

Administraţia militară a oraşului Kiev a declarat anterior că toate ţintele lansate de Rusia au fost interceptate în timp ce se apropiau de capitală.

Două rachete de croazieră ruseşti au lovit noaptea trecută aeroportul militar din apropierea localităţii Kropivniţki, a indicat purtătorul de cuvânt al forţelor aeriene ucrainene, Iuri Ignat, citat de Ukrainska Pravda.

Ignat nu a precizat amploarea distrugerilor, dar a subliniat că este necesară consolidarea întregii apărări aeriene a Ucrainei.

El a adăugat că în urma ultimului atac aerian rusesc au fost lovite mai multe obiective de infrastructură în regiunea Sumî, în nord-estul Ucraine.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite