Cresc vânzările la cosmetice. „Factorul ruj", primul semn al recesiunii

În ciuda preţurilor tot mai mari, românii nu se uită la bani când vine vorba de frumuseţe. Economiştii susţin că este o reacţie de consum care apare odată cu primele semne ale recesiunii. Fenomenul poartă denumirea de „factorul ruj" şi se manifestă prin creşterea vânzărilor la cosmetice, în timp ce consumul de alte produse se prăbuşeşte.

24 Septembrie 2022, 19:28 Știrile TVR |

Vânzările de cosmetice au supravieţuit cu greu în pandemie atunci când purtarea mai tot timpul a măştii de protecţie nu dădea nicio şansă, de exemplu, rujului. De la începutul acestui an, însă lucrurile s-au schimbat. Fără a mai fi obligate să poarte în permanenţă masca, femeile investesc din nou în produse de înfrumuseţare.

Numai la rujuri, vânzările au crescut cu 50 % în prima jumătate a acestui an.

Apetitul crescut pentru cumpărarea produselor de înfrumuseţare este cunoscut în economie sub denumirea de factorul ruj, iar experţii spun că este un semn că încep să apară primele semne ale recesiunii. Explicaţia constă în faptul că, în momente de criză, oamenii caută soluţii antistres.

Reprezentanţii industriei spun că în ciuda faptului că încasările au crescut, criza energiei afectează şi acest domeniu. Iar asta se reflectă în scumpirea serviciilor şi în creşterea de preţ a materiei prime. Dar românul are o soluţie şi pentru asta. Învaţă cum să-şi facă acasă diverse proceduri de înfrumuseţare.

În rest, românii sunt chibzuiţi şi încearcă să facă economii la sânge, în condiţiile în care cu greu ţin pasul cu creşterea galopantă a inflației din ultimul an.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 6°C
IASI 4°C 3°C
CLUJ 6°C 7°C
CONSTANTA 6°C 8°C
CRAIOVA 4°C 5°C
BRASOV 6°C 5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI