Credincioșii catolici din toată lumea sărbătoresc Paștele. Președintele Klaus Iohannis și soția lui, Carmen, au participat la slujbă la Sibiu

21 aprilie 2019, 14:20

Catedrala „Sfântul Iosif” din București a fost neîncăpătoare pentru miile de credincioși care au venit să asiste la slujba oficiată de Înaltpreasfinţitul Ioan Robu.

De această dată, mesajul pascal a avut o particularitate, în perspectiva apropiatei vizite istorice pe care Papa Francisc o va face în România.

Și în Timișoara, romano-catolicii au primit sfânta lumină a Învierii și, cu lumânările aprinse, au înconjurat biserica.

Momente speciale au fost și la Iași, unde sute de credincioși au participat la slujba din noaptea Învierii. Unii au venit din străinătate să petreacă acasă, cu familia, marea sărbătoare.

În Miercurea Ciuc, în prima zi de Paşte, credincioșii romano-catolici au venit în piaţa centrală, pentru binecuvântarea bucatelor.

Președintele Klaus Iohannis și soția lui, Carmen, au întâmpinat Paștele la Sibiu, așa cum au făcut-o în fiecare an, la Biserica Romano-Catolică din oraș. Dimineață, au venit din nou la slujbă.

Credincioșii ortodocși sărbătoresc Paștele peste o săptămână.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite