Creatorul vaccinului anti-COVID susține că viața oamenilor va reveni la normal în iarna anului 2021

Unul dintre creatorii vaccinului împotriva COVID-19, produs de BioNTech – Pfizer, susține că viața oamenilor va reveni la normal peste un an. Cercetătorul a analizat impactul vaccinului asupra societății.

16 Noiembrie 2020, 08:54 (actualizat 16 Noiembrie 2020, 09:00) |
Vaccin împotriva Covid-19

Impactul unui nou vaccin împotriva COVID-19 va începe să îşi facă efectul în timpul verii, iar viaţa ar trebui să revină la normal până în iarna viitoare, a spus unul dintre creatorii săi, relatează BBC. Profesorul Ugur Sahin, cofondator al BioNTech, estimează că vaccinul ar putea reduce la jumătate transmiterea virusului, ducând la „reducere semnificativă a cazurilor”.

Săptămâna trecută, BioNTech şi co-dezvoltatorul Pfizer au declarat că analiza preliminară a arătat că vaccinul lor are o eficienţă de peste 90%. Aproximativ 43.000 de persoane au participat la teste. Într-un interviu la BBC One, Sahin a spus că se aşteaptă ca analizele suplimentare să arate că vaccinul va reduce transmiterea virusului între oameni.

„Sunt foarte încrezător că transmiterea între oameni va fi redusă printr-un astfel de vaccin extrem de eficient", a spus el.

După ce a venit luni anunțul primului vaccin eficient din lume, Sir John Bell, profesor de medicină la Universitatea Oxford, a sugerat că viaţa ar putea reveni la normal până în primăvară. Cu toate acestea, Sahin a spus că va dura mai mult. Dacă totul ar continua să meargă bine, a spus el, vaccinul va începe să fie administrat la „sfârşitul acestui an, începutul anului viitor”.

El a mai spus că obiectivul este de a livra peste 300 de milioane de doze în întreaga lume până în luna aprilie. Profesorul Sahin a precizat că impactul mai mare se va întâmpla peste un an. „Vara ne va ajuta, deoarece rata infecţiei va scădea vara şi ceea ce este absolut esenţial este să obţinem o rată ridicată de vaccinare până sau înainte de toamna, iarna anului viitor”.

Sahin a adăugat că este esenţial ca toate programele de imunizare să fie finalizate înainte de sezonul rece din 2021.

 

 

sursa mediafax

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 16°C 16°C
IASI 15°C 17°C
CLUJ 12°C 12°C
CONSTANTA 13°C 14°C
CRAIOVA 14°C 14°C
BRASOV 12°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI