Crește numărul cadrelor sanitare infectate cu coronavirus. Ultimul bilanț al Grupului de Comunicare Strategică arată 1.031 de cazuri, sindicaliștii spun că sunt 1500

18 aprilie 2020, 20:26

Pe lângă triajul strict, tot mai multe spitale testează, preventiv, personalul şi pacienţii.

Aşa au fost depistate trei cazuri la Institutul Fundeni. Doi dintre pacienţii care aşteptau rezultatul în izolare aveau temutul virus. La fel, o asistentă medicală, fără semne de infecţie.

Testarea permite depistarea timpurie a oricărui posibil focar şi identificarea cazurilor asimptomatice, pentru a continua în siguranţă activitatea, spune managerul spitalului. Asistenta nu a intrat în contact cu vreun pacient. Şi ea, şi colegii săi au purtat echipament de protecție.

Un sondaj recent din sistem arată că, în ciuda progreselor, multe deficienţe duc la infectarea cadrelor medicale.

Verificarea temperaturii i-a ajutat pe cei de la Institutul Oncologic din Capitală să descopere o asistentă cu Covid 19. Testele au arătat că şi unul dintre bolnavii de cancer, atât de vulnerabili, are virusul.

La Institutul Oncologic din Cluj, testarea extinsă a depistat 20 de cazuri. S-au luat măsuri, să nu-i infecteze şi pe alţii. Iar autorităţile au decis ca bolnavii de cancer, cei dializaţi şi nu numai să fie testaţi de două ori pe lună.

Mulţi angajaţi din spitale se tem să nu-şi infecteze familia fiindcă trebuie să-şi spele acasă uniforma. În plus, 6 din 10 reclamă că nu au fost instruiţi suficient pentru a preveni contaminarea.

Încă nu există o imagine reală a situaţiei din teritoriu, susțin cei de la Solidaritatea Sanitară. Datele lor nu coincid cu cele oficiale. Ei spun că 20 la sută dintre cei confirmaţi cu Covid 19 sunt salariaţi din Sănătate.

Sindicaliştii spun că peste 1500 de angajaţi din Sănătate au făcut Covid. Ultimul bilanţ oficial arată 1.031 de cadre medicale infectate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite