Creștere record pentru tichetele de vacanță. Suma alocată anul acesta este de 10 ori mai mare decât în 2016

29 iunie 2018, 19:25

1450 de lei, aceasta este valoarea unui voucher de vacanţă pe care românii îl pot folosi atunci când îşi achiziţionează un sejur în ţară. Suma poate acoperi contravaloarea mesei, cazării și chiar transportului, inclusiv biletele de avion.

Anul acesta, numărul beneficiarilor a crescut simţitor, iar suma alocată pentru tichete, în primele cinci luni a depăşit 22 de milioane de euro, de 10 ori mai mult decât în 2016, și de aproape patru ori mai mult față de 2017.

În prezent, însă, doar o parte dintre hotelierii români acceptă vouchere de vacanţă. De aceea, turiştii sunt nevoiți să cumpere sejururi prin agenţii.

Tichetele pot acoperi și tratamentele balneare. De altfel, aceste stațiuni sunt cele mai căutate printre deținătorii de vouchere.

Pentru că voucherul are valabilitate un an, cei mai mulţi turişti şi-au rezervat din timp vacanţele.

Voucherele de vacanță au deschis și apetitul pentru lux al românilor, așa că mulți au optat pentru hoteluri de patru stele, unde beneficiază de confort sporit.

În acest an, toți angajații la stat, adica aproximativ un milion două sute de mii de români, vor beneficia de tichete de vacanță.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite