Creștem Viitor. Pregătire suplimentară gratuită pentru elevi din medii defavorizate

28 decembrie 2020, 11:58

De altfel, pe lângă pregătirea pentru examene, tinerii vor fi ajutați și în procesul de studii pentru admiterea la facultățile cu profil științific sau tehnologic. Totul este posibil printr-un proiect al Asociației Școala de Valori.

Proiectul Creștem Viitor oferă pregătire gratuită și cursuri de dezvoltare pentru elevii din program. Tinerii selectați vor fi ajutați și în procesul de studiu pentru admiterea la facultățile cu profil științific sau tehnologic.

Proiectul se adresează liceenilor pasionați de știință și tehnologie care vor să-și lase amprenta asupra viitorului prin intermediul unei cariere în aceste domenii, dar care nu dispun de ajutor financiar și sprijin din partea familiei ori provin din medii defavorizate, monoparentale sau fără părinți.

La selecția elevilor care vor face parte din program pot participa tinerii fără posibilități materiale și educaționale care își doresc să învețe și au rezultate bune, medii de minimum 7 la materiile la care se oferă pregătire.

De partea cealaltă, specialiștii vorbesc despre frumusețea unor studii tehnice și beneficiile pe care le oferă o astfel de universitate. Pe lângă dotările de ultimă generație, inginerii sunt vânați de marile companii.

Proiectul “CreȘTEM Viitor” se va desfășura în perioada ianuarie – iulie 2021.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite