Crește numărul adopțiilor în România, după ce procedura s-a simplificat. A crescut și vârsta copiilor adoptați

8 august 2022, 20:07

Are 4 ani și jumătate. O cheamă Clara, iar Mihaela, când a văzut-o, și-a spus că trebuie să își continue viața alături de ea. Clara era pe lista copiilor greu adoptabili pentru că are autism, dar Mihaela i-a schimbat viața. Iar de mai bine de doi ani, micuța creşte alături de trei fraţi.

Mihaela Checi, mama adoptivă a Clarei: „Nu interacţiona deloc, era efectiv într-o lume complet separată de a noastră. A învățat să zâmbească. Ce mi-am propus eu pe pentru ea este să fie un adult independent.”

Clara nu e doar un număr de dosar. Pentru cei care astăzi îi sunt părinţi e copilul lor.

Sunt 6000 de copii care aşteaptă şansa unei vieţi în braţele unor oameni care îi iubesc.

Iar numărul celor cărora destinul le-a surâs a crescut în ultima vreme. Anul trecut a fost un număr record de adopţii în România – 1653.

Elena Tudor, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Dreptului Copiilor şi Adopţie: „Dacă ne raportăm la acum 5-6 ani în urmă aş putea să spun cu certitudine că se vede diferenţa în ceea ce priveşte grupa de vârstă a copilului. Dacă acum 5-10 ani într-adevăr era prioritară grupa de vârstă 0-2 ani, acum grupa de vârstă a copiilor a crescut şi avem un număr din ce în ce mai mare de copii care au vârsta de până în 5-6 ani.”

Simplificarea procedurii de adopţie ce implică inclusiv modul în care un copil este declarat adoptabil, accesul celor care vor să adopte la profilele copiilor şi eliminarea graniţelor dintre judeţe sunt câteva dintre modificările ce au dus la creşterea numărului de adopţii la noi în ţară.

Liviu Mihăileanu, preşedinte al Asociaţiei „România fără orfani”: „Dacă acum 5 ani un copil devenea adoptabil doar dacă avea un interes managerul de caz sau dorea lucrul acesta, astăzi nu mai există acest proces lăsat la latitudinea directorulu direcţiei sau a managerului de caz. Astăzi există termene clare şi există amenzi dacă nu sunt respectate aceste termene. Avem astăzi la grupul de suport părinţi care au copii cu handicap, avem părinţi care adoptă copii mari, grupe de fraţi – câte doi, trei, patru fraţi. Este o schimbare fantastică în cultura adopţiei.”

Copilul dintr-un centru social nu o să moară de foame, ci din cauza lipsei de afecţiune, a unei atingeri care să ofere siguranţă, spune Ramona Dudas.

În 1987 a fost abandonată în căminul Cighid. A avut noroc să ajungă Într-o secţie de neuropsihiatrie infantilă din Oradea, unde a văzut-o cea care i-a devenit mai apoi mamă.

Ramona Dudaș: „Pentru mine a fost o şansă la o viaţă normală. Situaţia instituţionalizării şi-a spus cuvântul, şi-a pus amprenta şi pe dezvoltarea mea fizică şi emoţională. Adopţia ce a făcut a luat tot ce a fost făcut praf şi pulbere şi mi-a reclădit viaţa înapoi. „

Astăzi, Ramona este asistent medical şi are 3 băieţi.

Ramona Dudaș: „Pot să iubesc, pot să ofer ceea ce nu mi s-a oferit în primii ani de viaţă pentru că numai aşa compensezi, numai aşa ştii să duci mai departe ceea ce trebuia să primeşti, chiar dacă nu ai primit. „

Până acum 3 luni, în sistemul de protecție SOS din România erau aproximativ 45.000 de copii. Aproape 3000 dintre ei sunt în centre de plasament, restul sunt în case de tip familial, în grija unor asistenți maternali, a unor rude sau în plasament la alte familii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite