COVID-19. Instalațiile de schi din Franța rămân închise

Jean Castex
Jean Castex
2 februarie 2021, 12:14

„Situaţia sanitară nu permite redeschiderea instalaţiilor din staţiunile noastre de schi”, a scris pe Twitter Castex după o întâlnire cu reprezentanţi din acest sector. Premierul nu a oferit o dată pentru redeschidere.

În urma unei întrebări, biroul său a confirmat informaţiile apărute în mass-media potrivit cărora instalaţiile de schi vor rămâne închise toată luna februarie, iar pe moment nu există o dată pentru redeschidere.

Anunţul guvernului nu a mai constituit însă o surpriză: ministrul Sănătăţii, Olivier Veran, indicase deja că este puţin probabil ca instalaţiile de schi să se redeschidă în februarie.

În condiţiile în care elevii din Franţa se pregătesc pentru vacanţa de iarnă, reprezentanţii din acest sector sperau la o redeschidere a pârtiilor.

Castex a anunţat însă că sprijinul financiar pentru acest sector va fi extins.

Franţa are importante centre dedicate sporturilor de iarnă în Alpi şi Pirinei. Guvernul francez ordonase închiderea acestora având în vedere sărbătorile de iarnă şi riscul ca turiştii să răspândească coronavirusul.

O redeschidere fusese iniţial discutată pentru începutul lui ianuarie, dacă situaţia sanitară ar fi permis-o, însă aceasta nu a avut loc.

De asemenea, restaurantele şi barurile nu s-au putut redeschide în ianuarie.

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă