COVID-19 | Disneyland Paris se va redeschide pentru public în data de 17 iunie

17 mai 2021, 14:48

„Ne face plăcere să anunţăm că Disneyland Paris se va redeschide începând din 17 iunie 2021 cu Disneyland Parks şi Walt Disney Studios, Disney’s Newport Bay Club şi Disney Village”, au indicat într-un comunicat reprezentanţii parcul situat în Marne-la-Vallée, o localitate situată în apropiere de  Paris.

„Redeschiderea noastră va fi însoţită de măsuri de sănătate şi de siguranţă adecvate”, precizează comunicatul publicat pe site-ul parcului de distracţii, care nu oferă însă detalii cu privire la capacitatea la care va funcţiona Disneyland Paris.  Măsurile noastre continuă să reflecte recomandările autorităţilor franceze, demonstrând capacitatea noastră de a îmbunătăţi experienţa vizitatorilor, oferind în acelaşi timp un mediu sigur tuturor. Deoarece autorităţile franceze recomandă purtarea unei măşti adecvate în toate spaţiile publice, Disneyland Paris le solicită tuturor vizitatorilor începând cu vârsta de şase ani să poarte o mască sanitară”, se specifică în comunicat.

(w620) Disneyland

Parcul de distracţii – care are aproximativ 17.000 de angajaţi – nu mai comunică numărul de vizitatori din 2015, an în care a fost vizitat de 14,8 milioane de persoane.

„Condiţiile de rezervare actuale permit o mare flexibilitate pentru sejururile şi biletele datate”, subliniază Disneyland Paris.

După ce şi-a încetat activitatea între 13 martie şi 15 iulie 2020, Disneyland Paris a fost din nou închis, începând din 30 octombrie. Parcul de distracţii şi-a amânat deja de mai multe ori redeschiderea, programată iniţial pentru 13 februarie, apoi pentru 2 aprilie, din cauza restricţiilor sanitare din Franţa.

În Statele Unite, parcul tematic Disneyland din Anaheim, la sud de Los Angeles, s-a redeschis la sfârşitul lunii aprilie, însă funcţionează la 25% din capacitatea sa obişnuită de primire.

(w620) Disneyland

 

 

 

 

sursa agerpres

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Trei vești proaste despre vacanțele de anul acesta

România a pierdut un milion de turiști străini, în ultimii patru ani