COVID-19. Sportul organizat va putea fi reluat în Olanda de la 1 septembrie

Mark Rutte premierul Olandei
Mark Rutte premierul Olandei
7 mai 2020, 10:25

Autorităţile olandeze au interzis la sfârşitul lunii aprilie toate evenimente sportive până la 31 august, de la această restricţie nefiind exceptat nici campionatul naţional de fotbal, care nu a putut continua nici cu porţile închise, sezonul fiind astfel oprit, fără să se mai acorde titlul de campioană.

Între timp, numeroase echipe de elită, în frunte cu Ajax Amsterdam, au reînceput pregătirile în grupuri mici, respectând regulile în vigoare.

Cluburile din Eredivisie speră să se poată revenit în curând la antrenamentele colective, cât timp acest lucru nu va prezenta niciun pericol, pentru a se pregăti astfel în vederea sezonului viitor.

Olandezii pot reîncepe însă de luni, 11 mai, să joace golf şi tenis, dar cluburile rămân închise, a declarat Mark Rutte. „Aceşti paşi indică revenirea la o societate liberă de dominaţia virusului şi oferă speranţă Olandei şi sportului”, a precizat Comitetul olimpic olandez ca răspuns la anunţul făcut de premier.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite