COVID 19 | Vaccinarea populației va începe în primăvară. Vaccinurile ajung la începutul lui 2021 și primele vor fi vaccinate cadrele medicale

Primele doze de vaccin anti-COVID de la Pfizer au fost aduse cu avionul din SUA la Bruxelles. Sunt gata pentru a fi rapid distribuite, dacă vor primi aprobarea de urgenţă. În România, primele vaccinuri ar putea ajunge la începutul anului viitor. Preşedintele ţării speră ca până la vară să scăpăm de pandemie, datorită vaccinării. Până atunci, Klaus Iohannis face apel să respectăm cu toții normele, pentru sărbători fără alte restricții.

29 Noiembrie 2020, 20:26 (actualizat 29 Noiembrie 2020, 22:17) Știrile TVR |
Vaccinarea populației începe în primăvară
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Restricţiile impuse încep să dea rezultate. De două săptămâni nu a mai crescut numărul cazurilor noi, a declarat președintele, după întâlnirea cu voluntarii de la call-center-ul DSP de la Arena Naţională. Klaus Iohannis spune că va fi nevoie de ajutor şi la campania de vaccinare. Până atunci, respectarea regulilor e vitală.

Oficialii speră ca primele doze de vaccin să ajungă în ţară la începutul anului viitor, dar personalul medical va fi imunizat cu prioritate. Sunt în jur de 550 de mii de angajaţi, la stat şi privat. Preşedintele propune ca şi studenţii voluntari în lupta anti-COVID să aibă prioritate, alături de pacienţii cu risc mare şi cei care asigură serviciile esenţiale.

Vaccinarea în masă a populaţiei care nu e nici în prima linie, nici cu comordităţi, nici cu sensibilităţi, se va produce probabil în primăvară, spune președintele Iohannis.

Între timp, se centralizează datele celor care vor să se imunizeze. La Institutul "Marius Nasta", 95 la sută din personalul sanitar aşteaptă vaccinul. În alte spitale însă, jumătate dintre asistenţi, dar şi o treime dintre medici nu s-au trecut pe lista de vaccinare. Autorităţile vor încerca să înlăture temerile oamenilor care încă mai aşteapta informaţii despre noile vaccinuri.

Autorităţile îi vor încuraja pe oameni să raporteze orice reacţii adverse care vor fi monitorizate prin Registrul Electronic Naţional de Vaccinare.

Numai în ultima zi, au murit 148 de români infectați, inclusiv o tânără de 19 ani cu comorbidităţi. Iar la Terapie Intensivă, e record de pacienți în stare gravă: 1250. De ieri până azi, peste 5500 de persoane au fost depistate cu noul virus, la numai 16 mii de teste.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 29°C 29°C
IASI 28°C 22°C
CLUJ 25°C 21°C
CONSTANTA 26°C 27°C
CRAIOVA 28°C 27°C
BRASOV 25°C 22°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI