COVID-19 | Mii de români s-au infectat în ultimele 24 de ore. Sunt 9.937 de cazuri noi și 130 de persoane decedate. La ATI sunt 1.048 bolnavi în stare gravă

Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului a publicat ultimul bilanț al pandemiei de coronavirus în România. Mii de români s-au infectat în ultimele 24 de ore, iar 130 și-au pierdut viața din cauza COVID-19.

07 Noiembrie 2020, 12:40 (actualizat 07 Noiembrie 2020, 14:27) |
Bilanț GCS - 7.11.2020
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

"Până astăzi, 7 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 296.999 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 201.114 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 9.937 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.424 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 7.793 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 06.11.2020 (10:00) – 07.11.2020 (10:00) au fost raportate 130 de decese (86 bărbați și 44 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Gorj, Harghita, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 31 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 42 decese la categoria de peste 80 de ani.

122 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.113.Dintre acestea, 1.048 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.455.093 de teste. Dintre acestea, 36.202 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.612  în baza definiției de caz și a protocolului medical și 15.590 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 646 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 7 noiembrie.

Pe teritoriul României, 39.505 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 24.181 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 69.846 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 19 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.472 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 882 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 8.145 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.177.275 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 6 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate", se arată în comunicatul GCS cu privire la bilanțul pandemiei de coronavirus în România, 7 noiembrie 2020.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 12°C
IASI 11°C 9°C
CLUJ 10°C 9°C
CONSTANTA 13°C 12°C
CRAIOVA 11°C 11°C
BRASOV 11°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI