COVID-19 | Grecia își redeschide magazinele, în pofida datelor medicale îngrijorătoare

Steag Grecia
Steag Grecia
5 aprilie 2021, 11:53

Explicând că trebuie să permită rezidenţilor „să se relaxeze”, Guvernul elen speră totodată să relanseze şi economia naţională, care are mult de suferit din cauza reducerii drastice a turismului.

Grecii care vor să meargă în magazine vor trebui totuşi să se programeze, iar numărul persoanelor care au voie să se afle în acelaşi timp într-un magazin a fost limitat. Astfel, până la 20 de cumpărători se pot afla simultan în magazinele mai importante.

Măsura anunţată nu vizează însă marile magazine şi centrele comerciale. De asemenea, ea nu se aplică în două dintre cele mai mari oraşe ale Greciei după Atena, Salonic şi Patras, unde rata infectărilor cu noul coronavirus este deosebit de ridicată.

De la începutul pandemiei, Grecia a înregistrat 275.000 de cazuri de SARS-CoV-2, care au provocat 8.300 de decese, din care aproape 150 au fost raportate weekendul trecut.

Susţinătoare fermă a paşaportului de vaccinare, Grecia speră să îşi relanseze de la jumătatea lunii mai turismul, care reprezintă de obicei o parte importantă din PIB-ul său.

Autorităţile elene intenţionează să aloce 11,6 miliarde de euro în acest an pentru a compensa efectele negative ale pandemiei, după ce a cheltuit în acest scop aproape 24 de miliarde de euro în 2020.

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Trei vești proaste despre vacanțele de anul acesta

Permafrost arctic

Viruși ”Zombie”, vechi de aproape 50.000 de ani, readuși la viață în Siberia