COVID-19 | Expertul OMS pentru Europa a explicat la TVR cum am putea evita o alta carantină în toamnă

OMS avertizează că pericolul nu a trecut
OMS avertizează că pericolul nu a trecut
12 iunie 2021, 15:15

La nunți și botezuri pot participa, de acum, în spații închise, până la 200 de oameni, față de 70, cât era permis până acum. Măsura se aplică în localitățile cu mai puțin de 3 infectări la mia de locuitori. Iar invitații trebuie să fie vaccinați, să fi trecut prin boală sau să aibă un test Covid negativ. Organizatorii trebuie să asigure distanțarea la mese. Petrecerea poate dura până la două noaptea.

Se pot organiza și mitinguri sau adunări publice cu până la 1000 de participanți. Dacă sunt vaccinați, testați sau au trecut prin boală.

Pot avea loc cursuri de instruire, workshopuri, conferințe sau mese festive cu un număr mai mare de participanți dacă toți sunt vaccinați.

Organizatia Mondială a Sănătății avertizează că interacțiunea dintre oameni odată cu relaxarea măsurilor poate ajuta virusul să se răspandească din nou.

Expertul OMS pentru Europa a explicat la TVR cum am putea evita o alta carantină în toamnă.

– Reporter: Euro 2020 a început. Cum ar trebui să se protejeze oamenii atunci când urmăresc un meci de forbal la stadion?

– Dr. Catherine Smallwood, expert senior al Organizației Mondiale a Sănătății, biroul pentru Europa: Este posibil ca stadioanele să nu fie cele mai periculoase locuri, dar este important să ştim că înghesuiala din transportul în comun, din baruri, înainte de meci şi după meci, reprezintă zonele în care oamenii trebuie să fie mai atenţi. Nu urmăriţi meciurile în baruri aglomerate, unde s-ar putea aduna mulţi oameni într-un spaţiu închis. Vă rugăm să fiţi atenţi la ce faceţi , virusul încă se răspândeşte în comunitate iar acum ştim că astfel de evenimente pot accelera transmiterea virusului.

Premierul Florin Cîțu spune că în România în acest moment nu sunt motive de îngrijorare. Și îndeamnă populația să se vaccineze în număr cât mai mare.

De la 1 iulie vor fi ridicate și alte restricții.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite