COVID-19 | “Trebuie să luăm în considerare atât ipoteza despre o apariţie naturală cât şi cea despre o scurgere dintr-un laborator”. Scrisoare semnată de un grup de oameni de ştiinţă

Originea noului coronavirus este în continuare neclară şi nu există încă suficiente dovezi care să afirme în mod concludent dacă acesta a apărut în mod natural sau în urma unui accident de laborator, susţine într-o scrisoare un grup de 18 oameni de ştiinţă de renume, informează Reuters.

14 Mai 2021, 15:51 (actualizat 14 Mai 2021, 16:13) |
Cercetări în laborator / FOTO: Shutterstock

Noul coronavirus, care a apărut în China la sfârşitul anului 2019, a ucis 3,34 milioane de persoane, a costat lumea trilioane de dolari în venituri pierdute şi a dat peste cap viaţa de zi cu zi a miliarde de oameni.

"Sunt necesare mai multe investigaţii pentru a determina originea pandemiei", au declarat cei 18 oameni de ştiinţă, din rândul cărora fac parte Ravindra Gupta, microbiolog clinic la Universitatea din Cambridge, Jesse Bloom, specialist în evoluţia viruşilor la Fred Hutchinson Cancer Research Center şi David Relman, profesor de microbiologie la Stanford.

"Teoriile despre scurgerea accidentală dintr-un laborator şi despre deversarea zoonotică rămân ambele viabile", au declarat oamenii de ştiinţă într-o scrisoare adresată revistei Science.

Potrivit autorilor scrisorii, ancheta iniţială a OMS asupra originilor virusului nu a luat în mod echilibrat în consideraţie teoria potrivit căreia virusul ar fi putut apărea în urma unui accident de laborator.

"Trebuie să luăm în considerare în mod serios atât ipoteza despre o apariţie naturală cât şi cea despre o scurgere dintr-un laborator până avem suficiente date" au precizat oamenii de ştiinţă, adăugând că este nevoie de o anchetă riguroasă din punct de vedere intelectual şi imparţială.

"În aceste vremuri din nefericire dominate de sentimente anti-asiatice în unele ţări, ţinem să notăm că la începutul pandemiei medicii, oamenii de ştiinţă, jurnaliştii şi cetăţenii chinezi au fost cei care au împărtăşit lumii informaţii cruciale despre răspândirea virusului - adesea cu costuri personale mari", au subliniat aceştia.

Sursa: Agerpres

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 17°C
IASI 15°C 15°C
CLUJ 14°C 13°C
CONSTANTA 14°C 15°C
CRAIOVA 15°C 18°C
BRASOV 12°C 14°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI