Costuri uriașe de energie la unele școli și spitale. Colegiul Traian Lalescu din Reșița a primit o factură de 15.000 de lei pentru 255 kW

29 septembrie 2022, 18:36

Colegiul Național „Traian Lalescu” a fost, în 2020, prima unitate de învățământ din Reșița reabilitată și dotată cu sistem integrat de management energetic și panouri solare. Chiar și așa, colegiul a primit două facturi astronomice: una în valoare de 15.000 de lei, alta – în valoare de 17.000 de lei.

Adrian Doxan, director Colegiul Național „Traian Lalescu”: Facturile primite prezintă niște greșeli pe care nu știu cum să le comunic. Un exemplu ar fi următorul: indexul vechi citit este 944 de kW, indexul nou citit  -1.199 de kW, deci o diferență de 255 de kW, iar cantitatea facturată de către operatorul de energie este de 6.375 de kW, adică o cantitate de 30 de ori mai mare decât cea reală.

Ioan Popa, primar Reșița: Tocmai Traian Lalescu a fost primul liceu în care am pus 4 stâlpi cu panouri fotovoltaice, care, din calculele noastre, generează 80-85% din consumul energetic, asta ar însemna ca factura să fie derizorie în fiecare lună. Se întâmplă și la nivel național astfel de erori. Mi-e greu să înțeleg de ce.

Conducerea colegiului a făcut sesizări către operatorul de energie electrică, solicitând recalcularea consumului. Până când situația nu va fi clarificată, nu va plăti aceste facturi.

La spitalul din Orșova începerea sezonului rece este privită cu multă îngrijorare. Chiar dacă unitatea sanitară se încălzește cu lemne, al căror preț s-a dublat față de anul trecut, este de așteptat ca facturile să fie mari.

Alin Mocanu, economist, Spitalul Orșova, Județul Mehedinți: În noiembrie 2021 plăteam 22.000 de lei factura și am ajuns anul acesta, în martie, să avem o factură de 56.000 de lei.

ADRIAN CICAN, manager Spitalul Orșova: Prețul, știm cu toții, că a depășit 700 de lei mc, noi avem un contract care se duce undeva la 410 lei pe mc cu transport cu tot, ceea ce înseamnăcă este foarte bine. Dar am înjumătățit cantitatea. Am înlocuit tot ce înseamnă calorifere din anii ’70 și coloanele, atât pe orizontală, cât și pe verticală.

La Spitalul Județean din Drobeta Turnu-Severin, facturile sunt deja mai mari cu 60% față de anul trecut. Conducerea spune că singura soluție este o finanțare suplimentară pe pacient, pentru ca unitatea să poată face față cheltuielilor.

Elena Bololoi, director de îngrijiri medicale Spitalul Județean Dr. T. Severin: Pentru noi, ca unitate publică, care are venituri doar de la Casa de Asigurări, este un efort extraordinar de mare. Dacă nu se vor lua măsuri de subvenții și de a suporta anumite cheltuieli ale spitalelor, vom intra într-un colaps și nu vom putea acorda asistență medicală de calitate.

La fel de dificilă este situația și pentru instituțiile de protecție socială. Din cauza scumpirilor, managerii spun că a devenit imposibil să faci o estimare și să stabilești un buget predictibil. În condițiile în care instituțiile acumulează datorii, riscă să fie executate silit.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite