Corpul de control al MAI face verificări la Constanța în cazul elevilor ridicați din curtea școlii

4 octombrie 2020, 17:37

Părinții adolescenților cu vârste între 14 și 16 ani susțin că aceștia au jucat baschet și fotbal în timpul zilei în curtea școlii 29 din cartierul constănțean Tomis Nord. Iar când a venit poliția, copiii stăteau de vorbă. Din grupul de peste 20 de tineri, doar 8 au fost prinși și duși la secție.

Locatarii din blocurile vecine sunt de altă parere. Într-o singură zi aceștia au făcut 4 reclamații scrise și 5 prin telefon. Și s-au plâns polițiștilor că adolescenții, care nu sunt elevii școlii, fac gălagie pe terenul de sport. Chiar și așa, părinții contestă modul în care au acționat agenții.

Un bărbat a povestit că la secția de poliție, minorii au fost audiați doua ore fără ca părinții să fie de față. Psihologii sunt de părere ca astfel de incidente pot fi evitate dacă există comunicare.

Polițiștii susțin că nu au încălcat legea, iar copiii erau prea mulți ca să-i poată identifica, legitima și amenda în stradă.

Și reprezentanții asociației elevilor din Constanța sunt revoltați de cele întâmplate și cer soluții de la autorități.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Constanța a inițiat o anchetă internă cu privire la modul în care au acționat polițiștii.

„Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dispus efectuarea de verificări, cu privire la modul de intervenție al polițiștilor din Constanța, prin Corpul de Control al Ministrului, la finalizarea cărora se vor dispune măsurile legale care se impun”, a transmis duminică seara IGPR.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite