Coronavirusul ar fi apărut în Europa și în SUA cu o lună mai devreme decât se credea. Este posibil ca acum să trecem prin al doilea val al infectărilor

5 mai 2020, 21:18

Francezul, în vârstă de 43 de ani, a fost internat pe 27 decembrie, cu o formă gravă de pneumonie. A ieșit negativ la toate tulpinile de gripă cunoscute, iar medicii nu au putut stabili despre ce virus este vorba. Fiind o boală misterioasă, i-au prelevat țesut pulmonar, pe care l-au înghețat.

Apoi, mult mai târziu, când boala făcea ravagii în Europa, virologii au făcut testul COVID. Care a ieșit pozitiv.

YVES COHEN, medic: „Am realizat teste după două metode. Am analizat fişa medicală, CT-ul pulmonar.

Am văzut aceleaşi leziuni ca la COVID, o inflamare biologică masivă, exact ca la pacienţii COVID.”

Bărbatul a scăpat cu viață. Cei doi copii ai săi s-au îmbolnăvit și ei, soția însă, nu. Francezul nu călătorise nicăieri. Soția lui lucrează la un restaurant asiatic. Acum, medicii studiază fișele medicale a nu mai puțin de două mii de pacienți, care, în luna decembrie, au fost internați în spital cu pneumonie.

Prof. DJILALI ANNANE, medic terapie intensivă: „Dacă se dovedeşte că virusul a circulat încă din decembrie, ar însemna că atunci a fost primul val, iar acum suntem la al doilea.”

Și în Statele Unite sunt voci în rândul epidemiologilor care susțin că primele cazuri de COVID 19 pe teritoriu american ar fi fost la începutul lui ianuarie, nu spre sfârșitul lui februarie, așa cum se crede.

Prof. ROF JAY BHATTACHARYA, Universitatea Stanford: „La autopsia unui pacient din Santa Clara, care a murit pe 6 februarie, s-a descoperit că era infectat cu COVID-19. Între momentul infectării şi deces trec aproximativ trei sau patru săptămâni. Deci dacă din 6 februarie mergem înapoi trei-patru săptămâni, înseamnă că persoana s-a infectat la începutul lui ianuarie, aşadar înainte de data la care se crede că a fost primul deces.”

Organizația Mondiala a Sănătății a anunțat, imediat după dezvăluirile din Franța, că n-ar fi de mirare ca primele îmbolnăviri COVID să fi apărut în decembrie și că – probabil – asemenea cazuri vor mai ieși la lumină.

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite