Coronavirus. Tratamentul dezvoltat de Regeneron rămâne eficient împotriva tulpinii britanice și a celei sud-africane

Regeneron Pharmaceuticals Inc
Regeneron Pharmaceuticals Inc
28 ianuarie 2021, 13:28

Acel cocktail de anticorpi, care a fost utilizat în cadrul tratamentului administrat fostului preşedinte Donald Trump, a fost autorizat în regim de urgenţă de Agenţia americană pentru medicamente şi alimente (FDA) la sfârşitul lunii noiembrie pentru persoanele care dezvoltă simptome uşoare şi moderate de COVID-19 şi care prezintă riscuri sporite de a dezvolta o formă severă a acestei boli.

REGEN-COV, alcătuit „din doi anticorpi neutralizanţi”, denumiţi Imdevimab şi Casirivimab, „şi-a păstrat puternica sa capacitate de neutralizare a variantei britanice B.1.1.7” precum şi „a variantei sud-africane B.1.351”, a precizat compania americană într-un comunicat.

Totuşi, în ceea ce priveşte varianta sud-africană, unul dintre cei doi anticorpi, Casirivimab, a prezentat „o putere redusă”.

Cercetătorii de la Universitatea Columbia din New York au ajuns la aceleaşi concluzii, iar studiul lor a fost propus pentru a fi evaluat de alţi oameni de ştiinţă.

Această etapă de „pre-publicare” a studiului a prezentat, în schimb, rezultate mai îngrijorătoare în ceea ce priveşte un alt anticorp de sinteză: Bamlanivimab este „inactiv” împotriva variantei sud-africane, potrivit cercetătorilor. Or, acest anticorp este folosit în tratamentul dezvoltat de compania Eli Lilly, care beneficiază la rândul său de o autorizare în regim de urgenţă în Statele Unite.

Bamlanivimab ar trebui să fie ineficient şi împotriva variantei braziliene, întrucât aceasta prezintă mutaţii similare cu varianta sud-africană, precizează autorii studiului.

În schimb, Regeneron se aşteaptă ca tratamentul său să rămână eficient şi împotriva variantei braziliene, iar o serie de studii sunt în prezent în curs de desfăşurare pentru a confirma această ipoteză.

„Aceste date validează abordarea noastră ce constă într-un cocktail compus din mai mulţi anticorpi”, a declarat George Yancopoulos, preşedintele şi directorul ştiinţific al companiei Regeneron. „Cu doi anticorpi complementari introduşi în tratament, deşi unul dintre ei va avea o putere redusă, riscul ca întregul cocktail să îşi piardă din eficienţă este semnificativ redus”, a adăugat el.

„Deţinem sute de anticorpi neutralizanţi puternici în laboratoarele noastre, care ar putea forma noi combinaţii ce ar putea fi utile împotriva unor variante viitoare”, a mai spus el.

Variantele virale sunt versiuni diferite ale coronavirusului iniţial, ce apar odată cu trecerea timpului sub efectul unor mutaţii diverse. Este vorba despre un fenomen natural în viaţa unui virus.

Însă mutaţia observată la varianta care a apărut în Africa de Sud îi îngrijorează pe unii dintre oamenii de ştiinţă în privinţa capacităţii sale de a evita tratamentele dezvoltate până în prezent.

În Statele Unite, 308 cazuri de infectare cu varianta britanică au fost confirmate până pe 26 ianuarie şi un caz de infectare cu varianta braziliană, a declarat miercuri Rochelle Walensky, viitoarea directoare a Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), principala agenţie federală de sănătate publică din această ţară.

Niciun caz de infectare cu varianta sud-africană nu a fost confirmat până acum pe teritoriul american.

 

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite