Coronavirus. Noile cazuri de COVID-19 din China, la cel mai înalt nivel din ultimele șase luni

China a înregistrat joi 63 de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore - un record după luna iulie - pe fondul unui focar de coronavirus izbucnit în regiunea limitrofă a Beijingului, pe care autorităţile încearcă să-l controleze, relatează joi AFP.

07 Ianuarie 2021, 09:12 (actualizat 07 Ianuarie 2021, 09:17) |
Covid-19

Ţara, în care noul coronavirus a apărut pentru prima dată în urmă cu un an, a eradicat în mare măsură epidemia încă din primăvara trecută prin restricţionarea deplasărilor, purtarea pe scară largă a măştilor de protecţie, adoptarea unor măsuri de izolare şi folosirea unor aplicaţii de urmărire pentru telefoane mobile.

China a înregistrat însă bilanţuri în creştere în ultimele zile - chiar dacă acestea se menţin cu mult sub nivelul cifrelor anunţate în alte ţări.

Majoritatea cazurilor noi raportate joi au fost în Shijiazhuang, capitala provinciei Hebei, care înconjoară Beijingul (51 de contaminări la care se adaugă 69 de cazuri asimptomatice).

Toate şcolile au fost închise în Shijiazhuang, al cărui teritoriu vast găzduieşte 11 milioane de locuitori.

Principalele autostrăzi care duc la Shijiazhuang, situat la aproximativ 300 de kilometri sud de Beijing, au fost închise, iar cursele interurbane de autobuz au fost sistate pentru a se preveni răspândirea virusului în afara oraşului.

Gara motive principală din Shijiazhuang a fost de asemenea închisă şi nu a mai permis accesul călătorilor, potrivit televiziunii publice CCTV. Canalul prezentase anterior imagini cu personal medical complet echipat în costume de protecţie într-una din gările din Shijiazhuang, lângă călători.

"Am făcut un test (de depistare) aseară, dar nu am încă rezultatele. Fără el, nu pot părăsi oraşul", a declarat o tânără intervievată de CCTV.

Potrivit datelor oficiale, China a înregistrat 4.634 de decese asociate noului coronavirus şi peste 87.000 de contaminări, dintre care marea majoritatea în Wuhan (centru), de la începutul epidemiei.

 

 

sursa agerpres

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 6°C
IASI 3°C -1°C
CLUJ 2°C 3°C
CONSTANTA 14°C 7°C
CRAIOVA 5°C 7°C
BRASOV 5°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI