Coronavirus la o creșă din Alba Iulia. Două creșe din oraș se închid

Testare coronavirus
Testare coronavirus
24 iulie 2020, 22:21

Primăria Alba Iulia a anunțat că se închide Creșa 2 Ampoi timp de două săptămâni, începând de luni, după ce fetiță a fost depistată pozitiv cu noul COVID-19.

Fetița s-a infectat din familie. Tatăl ei a fost declarat bolnav cu o zi înainte.

Vineri au fost prelevate probe de la întreg personalul Creșei 2 Ampoi și de la copii. Singurul test pozitiv SARS-CoV-2 a fost al educatoarei care a intrat în contact cu fetița. Niciun alt copil sau angajat al creșei nu a fost infectat cu noul coronavirus.

Deoarece fiul educatoarei testate pozitiv merge la Creșa 1 Ampoi, împreună cu DSP Alba s-a luat decizia închiderii și în cazul acestei creșe. Personalul și copiii de aici vor fi testați.

Testarea se va face luni.

În funcție de rezultate, s-ar putea extinde perioada de suspendare a activității și la Creșa 1 Ampoi, tot pe o perioadă de 2 săptămâni.

Sursa: Mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite