Corneliu Coposu, în testament: „Politica nu poate fi acceptată ca mijloc de promovare a intereselor proprii”

“Sunt convins că politica este o activitate morală şi nu poate fi delimitată de etică şi de onestitate. Politica nu poate fi acceptată ca mijloc de promovare al intereselor proprii. Serviciile pe care le aduce, dezinteresat, trebuie să servească poporul, comunitatea, interesele generale”.

Corneliu Coposu scria aceste rânduri în noaptea de 24 iulie 1994, într-o clinică din Germania, unde avea să fie supus a doua zi unei operații foarte dificile.

„S-ar putea că intervenția să îmi fie fatală„, se temea Seniorul, care a vrut astfel să își lase în ordine moștenirea politică.

Nimeni dintre apropiați nu a știut de existența testamentului, care a rămas ascuns 23 de ani. L-a descoperit din întâmplare fostul său secretar, Ionuț Gherasim, în timp ce organiza un eveniment în satul lui Iuliu Maniu, la Bădăcin.

Sora lui Corneliu Coposu, Rodica Coposu: Vă dați seama de emoția noastră, când a venit Ionuț și ne-a spus că a descoperit acest testament, când am văzut scrisul lui pe cele câteva pagini.

Oricât de tulburi erau primii ani după Revoluție, Corneliu Coposu era încrezător în viitorul democrației în România și al partidului pe care îl conducea, PNȚCD.

Dar poate cel mai emoționant pasaj din testament este cel în care scrie că și-a iertat torționarii, care ar trebui trimiși la ospiciu, nu la închisoare.

Lui Ionuț Gherasim îi aduce aminte de un moment din februarie 1990, când, alături de un coleg, a asistat la întâlnirea incredibilă dintre Corneliu Coposu și Alexandru Vișinescu.

Ionuţ Gherasim, fost secretar al lui Corneliu Coposu, preşedintele Fundaţiei Coposu: „S-a oprit și ne-a spus: Știți cine este domnul? Domnul este cel care m-a schingiuit, m-a lovit, m-a bătut până aproape de moarte, la Râmnicu Sărat. Noi, tineri, aveam 20 de ani la vremea aceea, normal, am vrut să sărim. A pus bară așa și ne-a spus: Singurul care are dreptul să-l judece este Dumnezeu. S-a întors către el și i-a spus: Eu sunt convins că va exista un proces. Dacă mai trăiesc, să mă chemi de martor, pentru că voi spune tuturor că doar un nebun putea să facă ceea ce ai făcut tu„.

Dorința lui Corneliu Coposu, transmisă în testamentul din iulie 1994, a fost să fie înmormântat fără pompă. Nu știa că, în noiembrie 1995, la moartea sa, sute de mii de oameni aveau să se adune spontan pe străzile Bucureștiului, ca să îi spună adio și, poate, să îi ceară iertare.