Corn, lapte și miere în școli. Fiecare elev ar putea primi câte un borcan de miere pe lună

11 octombrie 2017, 18:21

Toți elevii, de la clasa pregătitoarea până la clasa a opta, ar urma să primească lună de lună câte un borcan de miere. Adică un milion și jumătate de borcane, de 350 de grame, pe lună, pentru fiecare școală.

Vestea că vor primi câte un borcan de miere la școală i-a bucurat pe cei mici.

Părinții, în schimb, nu prea au încredere în produsele de pe piață.

Apicultorii îi liniștesc pe părinți și garantează pentru calitatea mierii.

Țara noastră are foarte mulți apicultori. Este o producție foarte mare de miere, la nivel național și miere într-adevăr de calitate foarte bună.” – președintele Asociației Apicultorilor din Olt, Anda Ivan.

Până acum, autoritățile au încercat mai multe variante pentru încurajarea alimentației sănătoase în școli. Au început cu laptele și cornul, de care elevii s-au săturat.

Au continuat cu programul „fructe în școli”, dar mai mult aduse din import, spre dezamăgirea agricultorilor. Iar în această toamnă au unit cele două programe, astfel încât elevii să mănânce trei zile lapte și corn și două zile, fructe și legume.

Dar, pentru că hotărârea a fost adoptată destul de târziu, autoritățile au întârziat contractele cu furnizorii și în unele școli elevii n-au primit nimic până acum.

Guvernul a amânat și programul masa caldă, testat în 50 de unități, anul trecut.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite