CORESPONDENŢĂ DIN LVOV. Copilărie distrusă de război. Zeci de mii de femei şi copii se înghesuie în „trenurile vieţii” în încercarea de a ajunge în vestul Europei

Un pui de om ghemuit peste un bagaj așteaptă printre lacrimi să urce în trenul care îl va duce departe de război. Jenia are doar 4 ani și vine din regiunea Doneţk. Doar brațele mamei îl mai liniștesc acum. Zile la rând, micuțul a crezut că sunetul sirenelor de bombardamente anunță doar începutul unui joc.

„La început copilului îi părea interesant, alerga vesel prin adăpost, exploziile nu le auzea. Acum îi este greu copilului, moral”, spune Vlada, mama lui Jenia, refugiată din regiunea Doneţk.

Mulți copii pleacă zilele acestea din Ucraina cu „trenurile viețîi”. Unii învață să meargă chiar pe treptele care duc spre peroanele unde îi așteaptă vagoanele caree îi poartă spre un loc mai sigur.

Oamenii urcă în trenul umanitar, fug din calea războiului, printre ei și Jenia băiețelul de numai 4 ani. Drum bun Jenia către o viață mai bună.

În gara din Lvov, oamenii așteaptă ore bune să urce în trenul care îi va duce departe de bombardamente și explozii. Amin își va petrece prima aniversare într-un vagon, în drum spre o țară în care familia lui nu știe pe nimeni, dar în care au încredere că oamenii sunt buni.

„Încerăm să ajungem în Polonia, dar soţul doreşte să mergem în Germania. Sunt creştină şi soțul musulman şi cred că în orice ţară vom fi primiţi. Cred în bunătatea oamenilor şi cred că vom fi ajutaţi”, spune Victorie, mama lui Amin.

În gara din Lvov se simpte apăsarea despărțirii de cei dragi, dar și speranța revederii. Cu lacrimi în ochi, Yuri se întoarce singur acasă, după ce și-a adus soția și cei doi copii la gară.

„Că întotdeauna e foarte greu să-ţi iei rămas bun de la cei dragi, la Zaporojie au rămas parinţii mei. Nu plec nicăieri, soţia şi copiii i-am lăsat la gară, eu mă întorc. Eu cred că mâine, poimâine ne vom revedea”, Yuri, locuitor din Zaporijie.

De câteva zile Orașul Lvov, din vestul Ucrainei, este de una dintre principalele destinaţii pentru ucrainenii care fug de bombardamente. Însă nu toți se urcă în trenul care îi duce în altă țară. Rămân în tabăra de refugiați amenajată chiar în fața gării din oraș.

Dima are 10 ani iar Bogdan are 7 ani, iar Yuric are doar 7 luni. Au fugit din calea războiului, evident cu familiile lor și au ajuns în această tabăra de refugiați din Lvov. Pentru cei doi frați din Lugansk războiul a adus peste noapte o realitate greu de suportat.

„Am mers şcoală, apoi au fost foarte multe vacanţe şi apoi au început bubuiturile. Eu chiar m-am speriat. Când m-am trezit, bunica stătea lângă uşă şi am întrebat-o ce se întâmplă. A răspuns că e război iar apoi seară au început bombardamentele”, spune Bogdan.

„Noi am auzit elicopterul lângă casă şi bunica ne-a convins să plecăm”, spune Dima.

„Majoritatea oamenilor care vin aici vor să rămână în Ucraina, nu să treacă graniţa, le găsim refugiaţilor locuri unde pot să stea pentru un timp îndelungat, în regiunea Lviv”, spune Ivana, coordonator al taberei de refugiaţi din Lvov Arena.