CORESPONDENȚĂ DIN SPANIA Conul vulcanului din La Palma s-a prăbușit, sute de localnici stau cu bagajele la ușă, pregătiți de evacuare

Vârful vulcanului din La Palma care se înălţase cu 100 de metri din cauza erupţiei a cedat sub propria greutate. Noile râuri de foc ameninţă alte câteva sute de familii care stau cu bagajele la uşă, aşteptând să fie evacuate. Aproape 500 de clădiri și zeci de kilometri de drumuri au fost distruse, iar aeroportul a fost închis. Cu detalii de ultimă oră, corespondentul TVR în Spania, Oana Dobrescu.

26 Septembrie 2021, 16:36 (actualizat 26 Septembrie 2021, 16:44) |

Imaginile surprinse cu ajutorul unei drone arată exact locul prăbușirii conului și râul de lavă care avansează acum cu viteză mai mare de 250-300 de metri pe oră. Localnicii privesc cu îngrijorare spre vulcan, în timp ce turiștii se grăbesc să își facă bagajele și stau la cozi imense pentru a părăsi insula.

“Plecăm spre Barcelona. Dar din cauză că zborul a fost anulat, vom lua vaporul până la Los Cristianos, Tenerife, și de acolo vom merge la aeroport pentru a zbura spre Barcelona”.

Și localnicii care au rămas deocamdată în casele lor stau cu bagajele făcute, pentru că nu știu dacă vor fi evacuați sau nu.

“Avem haine strânse aici și încăltăminte în camera cealaltă, nu știm ce se va întâmpla”.

“Sunt stresată și supărată. Ieri au venit să ne anunțe că trebuie să plecăm, apoi au zis că nu, dar să avem bagajele pregătite pentru o posibilă evacuare. Nu putem dormi din cauza alertelor și a zgomotului produs de explozii”.

În timp ce lava înghite rând pe rând casele întâlnite în cale, experții susțin că erupția se desfășoară ca la manual și că nu există motive de îngrijorare. Până acum au fost doar pagube materiale care depășesc jumătate de miliard de euro. Guvernul a promis ajutoare de urgență.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 16°C 16°C
IASI 15°C 17°C
CLUJ 12°C 12°C
CONSTANTA 13°C 14°C
CRAIOVA 14°C 14°C
BRASOV 12°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI