CORESPONDENȚĂ DE LA MOSCOVA Vladimir Putin a convocat o nouă ședință a Consiliului de Securitate, care se va desfășura tot cu ușile închise

3 martie 2023, 12:09

Vladimir Putin are programată după-amiază o nouă ședință a Consiliului rus de Securitate, Dmitry Peskov spunea că ea va fi cu ușile închise, se va filma doar partea de introducere, primele declarații ale lui Putin, dar depinde de șeful statului rus dacă aceste declarații vor fi date publicității, a transmis Liviu Iurea, pentru Telejurnal.

Nu știm ce se va discuta, nu știm ce s-a discutat nici la ședința de ieri a Consiliului de Securitate, de obicei comunicatele confecționate de Kremlin în legăturile cu deciziile luate sunt destul de seci și la modul general.

Din discuțiile cu alte persoane, a reieșit că pentru Vladimir Putin este foarte important ca în Rusia să fie stabilitate, ca lumea să nu intre în panică, de aceea este și acea titulatură de „operațiune militară specială”. Este foarte posibil ca, dacă incidentele se vor intensifica și pe teritoriul Rusiei, să treacă într-o altă notă, de exemplu, într-o „operațiune antiteroristă”.

Cât privește explozia de ieri de lângă Moscova, am văzut-o și eu înregistrată audio, un zgomot surd, destul de intens, dar în aer. Ulterior, și autoritățile regionale din localitatea Kolomna au spus că nu a fost înregistrată nicio distrugere la sol, nu a fost afectată nicio infrastructură strategică, energetică, e posibil să fi fost o dronă, dar nu au fost nici măcar resturi ale unui aparat de zbor neidentificat care să fie găsite la sol. Lumea s-a speriat pentru că a auzit o bubuitură, dar mai mult de atât nu s-a aflat, autoritățile n-au dat detalii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite