Coreea de Sud: Președinta Park Geun-Hye a fost destituită de Curtea Constituțională

10 martie 2017, 08:19

„Acțiunile lui Park Geun-Hye au adus o gravă atingere spiritului (…) democrației și statului de drept”, a declarat președintele Curții Constituționale, Lee Jung-Mi. „Președinta Park Geun-Hye (…) a fost destituită”, a anunțat el.

Decizia unanimă a judecătorilor Curții, care au validat astfel destituirea, la 9 decembrie, a lui Park Geun-Hye de către Adunarea națională, constituie punctul culminant al acestui scandal politic cu numeroase răsturnări de situație.

În urma hotărârii, Park Geun-Hye trebuie să plece de la Casa Albastră, reședința prezidențială, iar în termen de 60 de zile vor fi organizate alegeri anticipate pentru funcția supremă în stat.

Park Geun-Hye, primul șef de stat sud-coreean destituit în acest fel, își pierde imunitatea prezidențială, ceea ce o va expune la eventuale puneri sub acuzare.

Scandalul s-a concentrat asupra unei vechi prietene și confidente a președintei, Choi Soon-Sil, deferită justiției pentru că a cerut milioane de dolari marilor grupuri industriale.

Curtea Constituțională a fost de părere că Park Geun-Hye a încălcat legea deoarece i-a permis prietenei sale să intervină în treburile statului.

„Președintele trebuie să uzeze de puterea sa în conformitate cu Constituția și legile, iar detaliile activității sale trebuie să fie transparente, pentru ca poporul să îi poată evalua activitatea”, a subliniat decizia instanței.

„Dar Park Geun-Hye a ascuns complet intervențiile lui Choi Soon-Sil în treburile statului, le-a dezmințit când au apărut bănuieli și chiar i-a criticat pe cei care au emis aceste bănuieli”, a mai menționat decizia instanței sud-coreene.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite